Peste 270 de oameni au murit din cauza epuizării, în timp ce numărau buletinele, iar aproape două mii s-au îmbolnăvit.
Situaţia neobişnuită a apărut după ce autorităţile au decis ca alegerile prezidenţiale, parlamentare şi regionale să aibă loc în aceeaşi zi. Nu au luat, însă, în calcul numărul enorm de buletine care trebuie numărate.
Şi ca să vă faceţi o idee asupra situaţiei de ansamblu, peste 150 de milioane de oameni au mers la urne, adică 80% din cei cu drept de vot.
A fost cel mai mare scrutin din lume organizat într-o singură zi, iar acum, autorităţile au anunţat că vor despăgubi familiile victimelor cu câte 2.500 de dolari, adică salariul pe un an.