Galerie Foto 16 pompieri au murit în incendiul devastator din Cuba. Majoritatea victimelor nu pot fi identificate
Data actualizării: Data publicării:
Incendiul care a făcut ravagii timp de o săptămână la începutul lunii august la un depozit petrolier din vestul Cubei a provocat moartea a 16 pompieri, dintre care 14 nu pot fi identificaţi, a declarat un specialist în medicină legală.
Doi pompieri au murit în incendiu şi alţi paisprezece au fost daţi dispăruţi. Jorge Gonzalez Perez, preşedintele Societăţii cubaneze de Medicină Legală, a confirmat că pompierii daţi dispăruţi au murit la locul dezastrului.
"Întrucât rămăşiţele găsite s-au aflat mult timp la temperaturi ridicate, nu este posibilă prelevarea ADN-ului", a declarat Gonzalez Perez într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.
Funeraliile vor fi organizate vineri, a anunţat preşedinţia cubaneză, care a decretat două zile de doliu naţional.
Incendiul, provocat de fulgere, a izbucnit pe 5 august la depozitul petrolier din Matanzas, cel mai mare din Cuba, la 100 de kilometri est de Havana. Patru rezervoare ce pot conţine până la 52 de milioane de litri de ţiţei sau păcura au ars, dintre cele opt aflate în depozitul petrolier.