Maghiarii din Transilvania au un sistem de valori mai asemănător cu al românilor decât cu al ungurilor

Data publicării:
Piese de puzzle rezprezentând steagurile României și Ungariei, unite
Ilustrație: Profimedia Images

Sistemul de valori al maghiarilor din Transilvania este mai degrabă similar celui din România decât celui din Ungaria, mai ales în ce privește aspectele familiale, rolurile de gen și exercitarea cultului religios, se arată într-un studiu al Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, conform hirado.hu.

Cercetătorul Tamas Kiss spune că toate societățile europene pun atașamentul față de familie pe o poziție importantă în sistemul lor de valori, însă diferențele fundamentale între vest și est sunt observabile în ce privește patru elemente specifice – acceptarea homosexualității, acceptarea avortului și acceptarea divorțului.

Pentru maghiarii din România și pentru România în general, ideea de libertate în viața privată este mai puțin caracteristică, chiar și atunci când termenul de comparație este Europa de Est – în studiu se arată că, pe o scară valorică între 1 și 10, acceptarea homosexualității a primit 2,4, cea a avortului 3,5, iar cea a divorțului 4,7. Dintre maghiarii români, doar 9% sunt liberali în ce privește viața privată, în timp ce 60% sunt conservatori.

Conform sondajului, conservatorismul accentuat în ce privește viața privată se asociază puternic cu un simț mai moderat al datoriei față de familie – 36% dintre maghiarii din Transilvania au un simț al datoriei față de familie puternic, în timp ce aceste nu este reprezentativ pentru 30% dintre ei.

Valorile legate de familie îi apropie, astfel, pe maghiarii din România de concetățenii lor decât de unguri. Ungaria, spre deosebire de România, este considerată mult mai liberală în ce privește valorile și mult mai bine secularizată.

Studiul relevă faptul că România este țara cea mai religioasă din toată Europa, iar maghiarii români se înscriu în aceleași comportamente religioase precum concetățenii lor de etnie română – 99% dintre ei sunt atașați unei confesiuni, 34% frecventează biserică, 83% se roagă regulat, iar 89% se consideră credincioși.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Adevarul despre vârsta de 27 de ani la care au murit foarte multe vedete de la Kurt Cobain la Amy Winehouse...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Cum arată fiul lui Jack Nicholson. Asemănarea cu tatăl lui i-a adus rolul principal într-un film horror
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Avocata lui Johnny Depp a dezvăluit de ce nu și-a dorit o relație cu starul: „Nu aș face niciodată așa ceva...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...