Macron spune că criticile premierului polonez sunt „nefondate” și „scandaloase” și îl acuză că încearcă s-o ajute pe Marine Le Pen

Data publicării:
Emmanuel Macron
Emmanuel Macron. Foto: Profimedia Images

Președintele Franței, Emmanuel Macron, spune că criticile prim-ministrului polonez cu privire la convorbirile sale la telefon cu Vladimir Putin, sunt „nefondate” și „scandaloase” și l-a acuzat pe acesta că încearcă să o ajute pe Marine Le Pen în campania electorală împotriva sa. 

„Aceste remarci sunt atât nefondate, cât şi scandaloase, dar nu mă surprind”, deoarece Mateusz Morawiecki, care este „dintr-un partid de extremă-dreaptă, intervine în campania politică din Franţa după ce a primit-o de mai multe ori pe doamna Le Pen”. Macron spune că Morawiecki o susține pe Le Pen în alegerile prezidențiale care vor avea loc în această lună.

„Domnule preşedinte Macron, de câte ori aţi negociat cu Putin, ce aţi obţinut? Nu dezbatem, nu negociem cu criminalii, criminalii trebuie combătuţi”, a declarat, luni, premierul polonez, membru al partidului Lege şi Justiţie la putere la Varşovia. „Nimeni nu a negociat cu Hitler. Aţi negocia cu Hitler, cu Stalin, cu Pol Pot?”, a adăugat el, acuzând anumiţi lideri europeni de „tergiversare” şi „limbaj de lemn”.

„Îmi asum complet că am vorbit constant, în numele Franţei, cu preşedintele Rusiei pentru a evita războiul şi a construi o nouă arhitectură a păcii în Europa în urmă cu câţiva ani”, a răspuns Emmanuel Macron care a discutat cu dictatorul de la Kremlin în numeroase ocazii de la începutul invadării Ucrainei de către armata rusă în 24 februarie.

„Am făcut-o de la începutul mandatului meu şi nu am fost niciodată naiv, spre deosebire de alţii, nu am fost niciodată complice, spre deosebire de alţii”, a adăugat el, în timp ce numeroşi responsabili ai majorităţii s-au referit la legăturile lui Marine Le Pen cu Putin

„Întotdeauna am acţionat pentru a vorbi cu Rusia și am discutat constant pentru a obţine o încetare a focului, un armistiţiu umanitar, aşa cum face şi cancelarul Scholz din Germania sau alţi şefi de stat şi de guvern din Europa. Cred că este de datoria mea, este fără complezenţă şi fără naivitate”, a continuat el, insistând, de asemenea, asupra sancţiunilor luate împotriva Moscovei.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...