Macron anunță o lege radicală împotriva separatismului islamic. Vălul, interzis și în companiile private. Copiii, obligatoriu la școală

Data publicării:
Macron tine un discurs si gesticuleaza
Președintele Franței, Emmanuel Macron. Sursa foto: Profimedia Images

Emmanuel Macron a anunțat, vineri, într-un discurs așteptat de întreaga Franță, legea împotriva separatismului islamic, pentru întărirea secularismului și revenirea la legile și valorile Republicii. Proiectul va fi prezentat Consiliului de miniștri în 9 decembrie, și este considerat chiar de către Macron drept cel mai radical de la 1882 încoace, mai ales în privința reformelor legate de școlarizare. 

Franţa trebuie să ''atace separatismul islamist'', un ''proiect conştient'' care vizează să ''creeze o ordine paralelă şi să nege Republica'', a declarat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron într-un discurs rostit la Mureaux, o suburbie sensibilă din regiunea pariziană, transmite AFP.

''Există în acest islamism radical (...) o voinţă revendicată de a afişa o organizare metodică pentru a încălca legile Republicii şi a crea o ordine paralelă a altor valori, a dezvolta o altă organizare a societăţii'', a adăugat şeful statului francez, care a apreciat că islamul este ''o religie care trăieşte o criză astăzi peste tot în lume''.

''Eu vreau să nu existe nicio confuzie, niciun amalgam, dar forţa este de a constata că există un islamism radical care conduce la negarea Republicii'', a insistat Macron, citând în special ''deşcolarizarea copiilor'', ''dezvoltarea de practici sportive şi culturale'' comunitare, ''îndoctrinarea, negarea principiilor noastre, egalitatea bărbat/femeie''.

Președintele Franței a anunțat că toți copiii trebuie școlarizați obligatoriu de la vârsta de 3 ani iar școala la domiciliu va fi strict limitată la cazurile motivate medical. Este o măsură menită să lupte cu cetățenii francezi musulmani, care își țin copiii acasă și nu permit mai ales fetelor să aibă acces la educație. 

Peste 50 000 de copii urmează școala la domiciliu, scrie Le Figaro, numărul crescând în fiecare lună. Obiectivul lui Macron este să lupte împotriva ținerii copiilor la domiciliu, împotriva problemelor comunitare, a radicalizării și a analfabetismului. Președintele francez a evocat cazurile copiilor aflați total în afara sistemului social, educați în școli ilegale, administrate adesea de extremiști religioși. 

El a relatat și cazuri de elevi musulmani retrași de părinți de la cursuri de muzică sau de sport din motive religioase și sunt mutați într-un sistem paralel de educație islamică: ”Adesea, ei nu primesc niciun fel de educație, dar merg în aceste clădiri care nu sunt declarate public. Clădiri cu pereți fără ferestre, unde copiii sosesc la ora 8 în fiecare zi și pleacă la ora 15, unde sunt întâmpinați de femei în niqab și sunt interogați și puși să se roage”. 

Preşedintele Franţei a anunţat și alte măsuri printre care obligaţia oricărei asociaţii care solicită o subvenţie publică de a semna o cartă de laicitate, o încadrare consolidată a şcolilor private confesionale şi limitarea strictă a pregătirii şcolare la domiciliu.

Emmanuel Macron a apreciat totuşi că autorităţile au partea lor de responsabilitate în fenomenul de ''ghetoizare'' a cartierelor. ''Am concentrat populaţii în funcţie de originea lor, nu am recreat suficient mix, suficientă mobilitate economică şi socială'', a spus el, citat de Agerpres.

Cu acelaşi prilej, Macron a anunţat că interdicţia asupra simbolurilor religioase, care afectează în special femeile musulmane care poartă eşarfe sau văluri, va fi extinsă şi la angajaţii din sectorul privat care furnizează servicii publice.

Statul va avea, de asemenea, puterea de a interveni acolo unde autorităţile locale fac concesii inacceptabile islamiştilor, a spus Macron, care a menţionat ''meniuri religioase'' în cantinele şcolare sau acces segregat la piscine.

Acest discurs, extrem de aşteptat şi amânat de mai multe ori, intervine într-un context dificil după atacul cu armă albă comis în urmă cu o săptămână de către un tânăr pakistanez la Paris, în faţa fostei redacţii a săptămânalului satiric Charlie Hebdo, care în ianuarie 2015 a fost ţinta unui atentat jihadist.

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a pățit o badantă din Italia după ce a pus mâna pe o moștenire de 317.000 de euro. A forțat bătrâna să...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Caz bizar în Ilfov: O țeavă de gaz blochează poarta unei case. Avocat Cuculis: „Ieșirea din curte se face pe...
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Motivul pentru care Al Pacino și-a donat toți bani câștigați din filmul „Cruising”: „Nu am vrut să am asta pe...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...