Luptători de la Azovstal ajunși prizonieri la ruși ar putea fi eliberați în schimbul oligarhului Viktor Medvedciuk

Data actualizării: Data publicării:
Viktor Medvedciuk in uniforma cu insemnele ucrainei si catuse la maini sta pe scaun
Viktor Medvedciuk a fost arestat cu ajutorul serviciilor speciale ucrainene, a anunțat Volodimir Zelenski. Foto: Facebook

Moscova analizează posiblitatea de a elibera luptători ucraineni capturați la combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol în schimbul lui Viktor Medvedciuk, un oligarh apropiat de președintele Vladimir Putin, care este arestat de ucraineni, relatează agenția France-Presse, preluată de Agerpres.

„Vom studia problema”, a afirmat deputatul Leonid Sluţki, membru al delegaţiei ruse la ultimele negocieri cu Kievul, citat de agenţia de presă Ria Novosti. El a dat acest răspuns sâmbătă, după ce a fost întrebat despre posibilitatea unui astfel de schimb.

Aflat la Doneţk, oraș aflat sub control rus, Sluțki a precizat că posibilitatea unui astfel de schimb va fi abordată la Moscova de „cei care au prerogative pentru asta”.

Cine este Viktor Medvedciuk

Viktor Medvedciuk, în vârstă de 67 de ani, este un politician şi un bogat om de afaceri ucrainean, prieten al preşedintelui rus, care a fost arestat la jumătatea lunii aprilie în Ucraina, în timp ce se pregătea să fugă din țară cu destinația Transnistria. 

Medvedciuk era arestat la domiciliu din mai 2021, fiind acuzat de înaltă trădare şi „tentativă de jefuire a resurselor naturale din Crimeea”. A fugit însă din arestul la domiciliu în primele zile ale invaziei ruse din Ucraina și era căutat de atunci.

Vladimir Putin ar fi nașul fiicei lui Medvedciuk, iar politicianul, cu care liderul de la Kremlin obișnuia să-și petreacă vacanțele la Marea Neagră, era vehiculat ca una dintre posibilele opțiuni pentru a conduce un guvern-marionetă instalat de Moscova, în cazul în care rușii ar fi reușit să preia controlul asupra Kievului.

Rușii vor să-i declare „teroriști” pe luptătorii de la Azovstal

Vineri, armata rusă a anunţat că ultimii apărători ucraineni din orașul strategic Mariupol, ascunşi săptămâni întregi în uriaşul combinat siderurgic Azovstal, s-au predat. Numărul lor ar fi de peste 2.400. Printre aceştia se numără membri ai regimentului Azov, o unitate ultranaţionalistă pe care Kremlinul o consideră „neo-nazistă”. Kievul speră să obțină eliberarea unor luptători de la Azovstal în schimbul unor prizonieri ruşi.

La 26 mai, Curtea Supremă a Rusiei urmează să examineze însă o cerere de a considera regimentului drept „organizaţie teroristă”, ceea ce ar putea complica schimbul acestor prizonieri.

Liderul separatiştilor din Doneţk, Denis Puşilin, a spus sâmbătă că soldaţii ucraineni care au apărat uzina Azovstal şi s-au predat ar trebui să fie judecaţi. „Consider că tribunalul este inevitabil: justiţia trebuie să triumfe”, a declarat Puşilin, citat de Ria Novosti, în cursul conferinţei de presă în care s-a exprimat şi Leonid Sluţki.

Posibilitatea ca Medvedciuk să fie predat rușilor în cadrul unui schimb de prizonieri mai fusese menționată și anterior, chiar la scurt timp după ce oligarhul a fost prins de ucraineni. Kremlinul a părut însă atunci să respingă această posibilitate. „Referitor la schimbul evocat cu atâta ardoare şi plăcere de diferite personalităţi de la Kiev, Medvedciuk nu este cetăţean rus, nu are nicio legătură cu operaţiunea militară specială (în Ucraina), este un politician străin”, a declarat la 13 aprilie purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...