Video&Foto Lucrările de restaurare a catedralei Notre-Dame pot începe, la aproape 2 ani și jumătate după incendiu. Cum arată monumentul consolidat
Data publicării:
Lucrările de securizare şi de consolidare la catedrala Notre-Dame din Paris, devastată în urmă cu doi ani de un incendiu, au fost finalizate, urmând ca acum să înceapă etapa lucrărilor de restaurare, au anunţat sâmbătă autorităţile, potrivit AFP.
Pe 15 aprilie 2019, un incendiu a devastat turla din lemn a catedralei Notre-Dame din Paris, unul dintre cele mai vizitate monumente din Europa. Fleşa s-a prăbuşit şi o mare parte din acoperiş a fost transformat în cenuşă, incident care a creat un val de emoţii la nivel mondial.
„Lucrările de securizare şi de consolidare a catedralei Notre-Dame din Paris, care au debutat pe 16 aprilie 2019, a doua zi după incendiu, au fost aduse la bun sfârşit conform calendarului stabilit”, a anunţat instituţia publică însărcinată cu conservarea edificiului într-un comunicat, transmite Agerpres.
„Catedrala este în acest moment deplin securizată” în urma unei etape care a cuprins în principal demontarea schelelor care se aflau pe clădire în momentul incendiului, „demontarea orgii, curăţarea a două dintre capele, plasarea unor elemente de susţinere din lemn dedesubtul contraforţilor, degajarea şi sortarea vestigiilor, precum şi securizarea punctului de intersecţie cu transeptul”, se mai explică în comunicat.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În paralel, „faza de restaurare a fost pregătită în mod activ şi este acum ferm angajată înaintea lansării, în această iarnă, a primelor lucrări de restaurare”, se mai precizează în document.
Preşedintele Emmanuel Macron a promis că edificiul va fi reconstruit într-o perioadă de cinci ani. Lucrările nu vor putea fi finalizate în acest interval. În schimb, monumentul trebuie redat circuitului religios până pe 16 aprilie 2024, când este preconizată celebrarea unei slujbe în naos, a anunţat în decembrie 2020 generalul Georgelin, preşedintele instituţiei însărcinate cu reconstrucţia catedralei.
Urmează în scurt timp lansarea unei licitaţii pentru selectare companiilor care vor lua parte la lucrările de restaurare şi a unei „companii care să realizeze curăţarea în profunzime a zidurilor interioare şi a podelelor catedralei la începutul acestei luni”.