Kremlinul acuză SUA de presiuni inacceptabile asupra presei ruse, după ce propagandista lui Putin a fost fost sancționată de Washington

Data actualizării: Data publicării:
Margarita Simonyan
Propagandista rusă, Margarita Simonian, redactor-șef al RT. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a acuzat vineri Statele Unite că exercită presiuni inacceptabile asupra mass-media ruse, după ce Departamentul de Justiţie al SUA i-a acuzat pe colaboratorul TV rus Dimitri Simes şi pe soţia sa de scheme prin care au încălcat sancţiunile americane, informează Reuters, preluată de news.ro.

Cele două inculpări au fost anunţate la doar o zi după ce Statele Unite au întreprins mai multe acţiuni legale împotriva Rusiei pentru a combate presupuse eforturi de ingerinţă în alegerile prezidenţiale din 2024, inclusiv prin inculparea a doi angajaţi ai reţelei media de stat RT şi sancţionarea RT şi a redactorului său şef, Margarita Simonian.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a negat că Rusia încearcă să intervină în alegerile prezidenţiale din SUA, a declarat reporterilor că Washingtonul încearcă să se asigure că perspectiva Moscovei asupra afacerilor mondiale nu este disponibilă pentru oameni.

„Washingtonul continuă să încerce să exercite presiuni asupra Rusiei, asupra cetăţenilor ruşi şi chiar asupra presei ruse, care este angajată în informarea atât a cetăţenilor din interiorul ţării noastre, cât şi a opiniei publice mondiale despre ceea ce se întâmplă, din perspectiva noastră”, a declarat Peskov. „Washingtonul nu acceptă nici măcar faptul că ar trebui să existe opţiuni pentru ca oricine să obţină ştiri din perspectiva noastră. Aceasta nu este altceva decât o presiune flagrantă. Condamnăm cu fermitate această poziţie ca fiind inacceptabilă”, a transmis el.

Moscova acordă în continuare acreditare jurnaliştilor occidentali pentru a lucra în Rusia, deşi mulţi au plecat de la începutul războiului din Ucraina în 2022 şi de la arestarea reporterului Wall Street Journal Evan Gershkovich pentru spionaj în martie 2023. Gershkovich, care a negat acuzaţiile, a fost eliberat în cadrul unui schimb de deţinuţi, luna trecută.

Rusia a declarat că va lua măsuri îndreptate împotriva presei americane ca răspuns la măsurile luate de Washington împotriva RT.

Întrebat care ar fi aceste măsuri, Peskov a declarat că Rusia a evaluat cu atenţie politicile editoriale ale diverselor instituţii media străine şi va lua în considerare aceşti factori atunci când va lua decizii, pe baza unei analize de la caz la caz.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”