Rusia şi NATO se află acum în "confruntare directă", a afirmat joi Kremlinul, în timp ce Alianţa a marcat în această zi împlinirea a 75 de ani de la înfiinţare, transmite Reuters.
Valurile succesive de extindere a NATO sunt adesea amintite de preşedintele rus Vladimir Putin, care a declanşat în 2022 un război în Ucraina cu obiectivul declarat de a preveni ca Alianţa să se apropie şi mai mult de graniţele Rusiei.
În schimb, războiul a impulsionat NATO, care s-a extins din nou prin aderările Finlandei şi Suediei, informează Agerpres.
"În fapt, relaţiile au alunecat acum spre nivelul de confruntare directă", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un briefing de presă.
NATO era "deja implicat în conflictul din Ucraina (şi) continuă să înainteze spre graniţele noastre şi să îşi extindă infrastructura militară către graniţele noastre", a mai spus purtătorul de cuvânt.
Putin a afirmat în mod repetat că Rusia a fost înşelată de Occident după Războiul Rece dat fiind că, în timp ce Pactul de la Varşovia s-a desfiinţat, NATO a înaintat spre est, preluând foşti membri ai Pactului şi cele trei state baltice care fuseseră parte a Uniunii Sovietice.
Occidentul respinge această versiune, afirmând că NATO este o alianţă defensivă şi că aderarea la ea a fost o decizie democratică a unor state ieşite de sub decenii de regimuri comuniste.
NATO declară că ajută lupta Ucrainei pentru supravieţuire în faţa agresiunii ruse şi furnizează Kievului arme avansate, instruire şi informaţii.
Potrivit Rusiei, aceasta face din Alianţă o parte de facto la conflict. Preşedintele Putin a spus în februarie că un conflict direct între Rusia şi NATO ar însemna că omenirea s-ar afla la un pas de al treilea război mondial.
Citește și ANALIZĂ „Ucraina e condamnată: ce teritorii vor reveni României” și alte dezinformări pe care Rusia lui Putin le va lansa în 2024
Editor : V.M.