Klaus Iohannis a vorbit, la Paris, cu Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi situaţia de la Marea Neagră

Data actualizării: Data publicării:
iohannis si macron dau mana
Klaus Iohannis a discutat cu Emmanuel Macron despre situația din Ucraina. Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a participat luni, la Paris, la invitaţia preşedintelui Emmanuel Macron, la o reuniune de lucru cu mai mulţi lideri aliaţi pentru a discuta stadiul războiului din Ucraina şi modalităţile de continuare coordonată şi eficientă a sprijinului acordat Ucrainei.

Klaus Iohannis a atras atenţia asupra implicaţiilor pe care războiul declanşat de Rusia le are asupra securităţii europene şi euroatlantice şi în special asupra securităţii la Marea Neagră, regiune în care efectele conflictului se resimt intens, se arată într-un comunicat transmis marți de Administraţia Prezidenţială,

La doi ani de la declanşarea războiului, liderii europeani „au reiterat condamnarea fermă a acţiunilor Rusiei şi şi-au exprimat susţinerea pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei. În egală măsură, liderii au reconfirmat necesitatea de a continua sprijinul militar atât în plan european, cât şi bilateral, fiind discutate opţiunile pentru intensificarea asistenţei acordate Ucrainei”.

În cadrul reuniunii au fost abordate, totodată, şi implicaţiile războiului asupra securităţii europene şi euroatlantice, un accent fiind pus pe implementarea deciziilor luate la Summitul NATO de la Vilnius.

Concluzia unanimă a participanţilor la reuniunea de nivel înalt de la Paris a fost aceea că „este nevoie să fie intensificate toate eforturile pentru continuarea sprijinului multidimensional acordat Ucrainei”.

Preşedintele României a salutat iniţiativa preşedintelui francez, care a venit într-un moment în care unitatea şi solidaritatea comunităţii internaţionale în sprijinul acordat Ucrainei sunt mai mult decât necesare. În acest context, Klaus Iohannis a evidenţiat că menţinerea unităţii şi a acţiunii coordonate la nivelul Uniunii Europene şi al NATO continuă să fie aspecte esenţiale.

De asemenea, preşedintele a prezentat acţiunile şi măsurile pe care ţara noastră le-a întreprins în multiple domenii pentru a ajuta Ucraina, reafirmând şi cu această ocazie poziţia fermă de susţinere a Ucrainei atât timp când va fi necesar.

În ceea ce priveşte implicaţiile războiului asupra partenerilor vulnerabili, Iohannis a subliniat necesitatea menţinerii unei atenţii speciale asupra Republicii Moldova şi a subliniat importanţa reacţiei coordonate de contracarare a acţiunilor hibride din partea Federaţiei Ruse.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce au făcut soldații din Coreea de Nord prima dată când au ajuns în libertate. Au rupt
Digi FM
Fosta amantă al lui Donald Trump trăiește într-o rulotă: „Am primit amenințări cu moartea de la susținătorii...
Pro FM
„Benny îi oferă siguranță”. Protejată de iubitul ei, Selena Gomez a făcut tot posibilul să se ferească de...
Film Now
Răspunsul surprinzător al lui Daniel Craig, după ce a fost întrebat pe cine i-ar plăcea să vadă în rolul...
Adevarul
Victoria lui Trump, explicată pe înțelesul oricui de un profesor român din SUA. „Aici sunt lecțiile de...
Newsweek
Care pensionari iau bani mai mulți la pensie în noiembrie? În ce zile se virează bani pe card?
Digi FM
Povestea vlogger-ului Edsta, tânărul care promovează România în SUA
Digi World
Metoda scandinavă care promite un somn bun. Ce să schimbi dacă împarți patul cu cineva
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Lucy Liu, în cei mai scurți pantaloni, spectaculoasă la 55 de ani. Alături de Dwayne „The Rock” Johnson, la...
UTV
Ana Baniciu a apelat la ajutorul unei bone pentru fiul ei, Aris. „De maine voi putea iesi din casa”