Julian Assange, condamnat la închisoare. WikiLeaks: Decizia este şocantă şi răzbunătoare
Data actualizării: Data publicării:
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost condamnat la un an de închisoare de o instanţă din Londra, pentru că a încălcat condiţiile eliberării condiţionate, atunci când s-a refugiat în ambasada Ecuadorului, unde a rămas şapte ani.
Australianul, în vârstă de 47 de ani, a venit personal la tribunalul din Southwark pentru a-şi primi sentinţa, în condiţiile în care un alt tribunal britanic l-a găsit vinovat pentru aceeaşi infracţiune la 11 aprilie, după ce fusese arestat în interiorul ambasadei Ecuadorului la Londra, unde s-a refugiat timp de aproape şapte ani.
El a fost arestat pe 11 aprilie, chiar în sediul reprezentanţei diplomatice, după ce preşedintele Ecuadorului i-a ridicat dreptul la azil politic, acordat de predecesorul său.
Imaginile cu Julian Assange luat pe sus de agenţii britanici au făcut atunci înconjurul lumii.
Acum, justiţia britanică va avea o altă decizie de luat. Şi anume dacă aprobă cererea de extrădare emisă de Statele Unite pe numele lui Julian Assange, pentru dezvăluirile făcute de WikiLeaks. Opoziţia laburistă a cerut guvernului conservator să respingă această cerere, pentru că Julian Assange ar putea fi condamnat la moarte.
Condamnarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, la 50 de săptămâni de închisoare de un tribunal londonez pentru că a încălcat în 2012 condiţiile de acordare a liberării condiţionate impuse de justiţia britanică asupra unui ordin de extrădare în Suedia este ''şocantă şi răzbunătoare'', potrivit site-ului WikiLeaks, relatează dpa.
''Suntem foarte preocupaţi dacă va fi o audiere corectă în vederea extrădării'', se arată într-un mesaj postat de WikiLeaks.