Joe Biden vrea să-l convingă pe Xi Jinping să reia legăturile militare cu SUA. Cei doi lideri se întâlnesc miercuri, în San Francisco

Data publicării:
Colaj Xi Jinping și Joe Biden
Xi Jinping și Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden doreşte să restabilească legăturile cu China la nivel militar, a declarat consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, cu câteva zile înainte ca preşedintele SUA şi liderul chinez să se întâlnească la San Francisco, relatează Reuters.

Joe Biden se va întâlni miercuri cu preşedintele chinez Xi Jinping, în persoană, pentru prima dată după un an, cu ocazia summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) de la San Francisco. Va fi doar a doua întâlnire personală dintre cei doi lideri de când Biden a preluat mandatul de preşedinte în ianuarie 2021.

„Preşedintele este hotărât să vadă restabilirea legăturilor dintre armate, deoarece crede că este în interesul securităţii naţionale a SUA”, a declarat duminică Jake Sullivan într-un interviu pentru emisiunea „Face the Nation” de la CBS. „Avem nevoie de acele linii de comunicare, astfel încât să nu existe greşeli sau calcule greşite sau comunicare greşită”, a arătat consilierul pentru securitate naţională.

Sullivan a spus că legăturile militare restabilite ar putea avea loc la fiecare nivel, de la conducerea superioară până la nivelul operaţional-tactic, precum şi „pe apă şi în aer, în zona Indo-Pacific”.

Sullivan a reconfirmat apoi la emisiunea „Starea Uniunii” de la CNN că Biden va încerca să preseze pe tema reluării legăturilor militare în timpul întâlnirii sale cu Xi, dar a refuzat să ofere detalii suplimentare.

„Chinezii au întrerupt acele legături de comunicare. Preşedintele Biden ar dori să restabilească asta", a spus Sullivan. „Acesta este un punct prioritar de pe ordinea de zi”, a punctat consilierul.

Întâlnirea Biden-Xi este de aşteptat să acopere probleme globale - de la războiul Israel-Hamas până la invazia rusă din Ucraina, legăturile Coreei de Nord cu Rusia, Taiwan, zona Indo-Pacific, drepturile omului, producţia de fentanil, inteligenţa artificială, precum şi relaţii economice şi comerciale „echitabile”, a declarat un oficial american de rang înalt.

Relaţiile dintre cele două ţări au devenit glaciale după ce Biden a ordonat doborârea, în februarie, a unui presupus balon chinez de spionaj care a zburat deasupra Statelor Unite. Dar de atunci, oficiali de top din administraţia Biden au vizitat Beijingul şi s-au întâlnit cu omologii lor pentru a reconstrui liniile de comunicaţie şi încrederea.

Cei mai puternici lideri ai lumii, față în față 

Întâlnirea de miercuri, faţă în faţă, dintre Joe Biden şi Xi Jinping este încărcată de mize diplomatice, menite să reducă tensiunile dintre cele două superputeri ale lumii.

Reuniunea ar putea dura ore şi ar putea implica echipe de oficiali de la Beijing şi Washington.

„Nimic nu va fi tabu; totul este pe masă”, a declarat un oficial american,citat de Reuters. „Suntem clari în acest sens. Ştim că eforturile de a modela sau reforma China de-a lungul mai multor decenii au eşuat. Dar ne aşteptăm ca China să fie implicată şi să fie un jucător important pe scena mondială pentru tot restul vieţii noastre”, a comentat el pentru Reuters.

Oficialii americani, care au insistat pentru întâlnire timp de aproape un an, cred că Beijingul a lucrat activ pentru a submina politica SUA în întreaga lume.

Casa Albă a confirmat vineri ziua întâlnirii într-o declaraţie. Ministerul chinez de Externe a anunţat tot vineri că Xi va vizita Statele Unite în perioada 14-17 noiembrie, va participa la summitul APEC şi se va întâlni cu Biden.

Dar progresul profund va fi greu de obţinut. Ambele ţări se consideră din ce în ce mai mult prinse într-o competiţie directă pentru a-şi asigura un avantaj militar, a domina economia secolului XXI şi a câştiga simpatia ţărilor din eşalonul doi, spun oficialii americani şi chinezi.

Biden şi Xi se cunosc de mai bine de un deceniu şi au ore de discuţii la activ pe parcursul celor şase interacţiuni de la învestirea lui Biden în 2021. Dar ambii vin la masa discuţiilor cu o neîncredere reciprocă, nemulţumiri şi impresii confuze despre ceea ce caută celălalt, spun analiştii.

Printre alte subiecte sensibile este de aşteptat ca Biden să ridice tema „operaţiunilor de influenţă” chineze în alegerile străine şi statutul cetăţenilor americani despre care Washingtonul consideră că sunt reţinuţi în mod eronat în China.

Biden, în vârstă de 80 de ani, conduce o economie care a depăşit aşteptările după pandemia de COVID-19. Nepopular printre alegătorii de acasă, el caută un al doilea mandat în funcţie, pe fondul îngrijorărilor cu privire la stabilitatea democraţiei americane. Cu toate acestea, Biden a reuşit să-i unească pe aliaţii tradiţionali, din Europa până în Asia, pentru a se confrunta cu Rusia în Ucraina, deşi unii au diferenţe cu privire la conflictul Israel-Hamas.

Ce urmărește China

Alianţe de lungă durată ale Washingtonului, de la NATO până la tratatele de apărare din Pacific, sunt invocate destul de zgomotos în Asia pentru a descuraja un conflict cu China.

Xi, cu un deceniu mai mic decât Biden, a devenit cel mai puternic lider chinez de la Mao Zedong încoace, după ce a înăsprit controlul asupra politicii, asupra liderilor de stat, mass-mediei şi armatei şi a schimbat Constituţia. Recent, provocări economice serioase au deraiat ţara de la traiectoria de creştere accelerată pe care se înscrisese de trei decenii.

Diplomaţii de la Washington se aşteaptă ca Beijingul, care îşi urmăreşte propriile ambiţii în zona Indo-Pacific, să testeze Statele Unite, profitând de schimbarea percepută în atenţia SUA asupra Ucrainei şi Israelului.

Este de aşteptat ca Biden să-i spună lui Xi că angajamentele SUA în Indo-Pacific rămân neschimbate. China şi-a îngrijorat vecinii în ultimii ani cu acţiunile agresive din strâmtoarea Taiwan, Marea Chinei de Sud şi Marea Chinei de Est, zone de dispută internaţională. Biden îşi va exprima, de asemenea, un angajament specific faţă de securitatea Filipinelor, a declarat unul dintre oficialii americani.

Este de aşteptat, de asemenea, ca Biden să facă presiuni asupra lui Xi pentru a face Iranul să înţeleagă că ar fi neînţelept să încerce să extindă conflictul din Orientul Mijlociu, a spus oficialul.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri