Președintele Statelor Unite, Joe Biden, un catolic practicant dar și susținător al dreptului femeilor de a face avort urmează să fie primit la Vatican de Papa Francisc în data de 29 octombrie, a informat, joi, Casa Albă. Joe și Jill Biden vor merge pentru prima oară să se întâlnească cu Papa, de când actualul președinte american și-a preluat mandatul, la începutul acestui an.
„Vor discuta despre cum să lucreze împreună, respectând demnitatea umană, pentru a pune capăt pandemiei, pentru a face faţă crizei climatice şi pentru a se îngriji de cei mai puţin norocoşi”, potrivit unui comunicat.
Joe Biden este cunoscut drept un catolic practicant, care vorbește public des despre credința sa și care rareori lipsește de la slujbă. El este, de asemenea, un susţinător ferm al dreptului la avort, ceea ce provoacă agitaţie în rândul clerului catolic american.
Conferinţa Episcopilor Catolici Americani a votat cu o largă majoritate în această vară propunerea de a elabora un text despre „semnificaţia Euharistiei în viaţa Bisericii”, care ar putea avea consecinţă refuzarea acestei comuniuni politicienilor care sprijină avortul. Euharistia sau comuniunea este un rit esenţial al credinţei catolice, în cursul căreia credincioşii primesc simbolul jertfei lui Iisus Hristos.
„Este privat şi nu cred că se va întâmpla”, a răspuns Joe Biden, când a fost întrebat despre acest text şi domeniul său de aplicare.
Papa, chemat să reacţioneze la acest proiect al arhiepiscopilor americani, a estimat în termeni generali că Biserica nu are vocaţia de a lua o poziţie politică: „Ce trebuie să facă păstorul? Să fie păstor, nu să condamne”, a afirmat Suveranul Pontif. „Dacă ieşi din grija pastorală a Bisericii, devii un politician”, a apreciat Papa Francisc, exprimându-şi în acelaşi timp dezaprobarea faţă de avort pe care l-a comparat cu „o crimă”.
Editor : Adrian Dumitru