Foto Israelul atacă labirintul de tuneluri de sub Fâșia Gaza. „Ajungem la al doilea strat construit de Hamas”

Data actualizării: Data publicării:
tunel fâșia Gaza
Hamas a„perfecționat arta” construcției de tuneluri în ultimii ani. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Israelul spune că lovește părți dintr-un labirint secret de tuneluri construite sub Fâșia Gaza de Hamas, în timp ce își continuă „atacul complet” de după lovitura transfrontalieră fără precedent a grupării militante islamiste palestiniene, transmite BBC.

„Gândiți-vă la Fâșia Gaza ca la un strat pentru civili și apoi la un alt strat pentru Hamas. Încercăm să ajungem la acel al doilea strat pe care l-a construit Hamas”, a declarat un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare Israelului (IDF) într-un videoclip joi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Acestea nu sunt buncăre pentru civilii din Gaza. Este o rețea doar pentru Hamas și alți teroriști, astfel încât să poată continua să tragă cu rachete în Israel, să planifice operațiuni, să lanseze teroriști în Israel", susține IDF.

Este foarte dificil de evaluat dimensiunea rețelei, pe care Israelul a numit-o „Metroul Gaza”, deoarece se crede că se întinde sub un teritoriu care are doar 360 km² (41 km lungime și 6-12 km lățime).

În urma unui conflict din 2021, IDF a declarat că a distrus peste 100 km de tuneluri în lovituri aeriene. Între timp, Hamas a susținut că tunelurile sale se întindeau pe 500 km și că doar 5% au fost lovite.

Construcția tunelurilor a început în Gaza înainte ca Israelul să-și retragă trupele și coloniștii în 2005, dar s-a intensificat după ce Hamas a preluat controlul Fâșiei doi ani mai târziu, ceea ce a determinat Israelul și Egiptul să înceapă să restricționeze circulația mărfurilor și a oamenilor din motive de securitate.

Tunelurile au fost construite inițial pentru contrabandă

La apogeul său, aproape 2.500 de tuneluri care treceau sub granița cu Egiptul au fost folosite pentru introducerea ilegală de bunuri comerciale, combustibil și arme de către Hamas și alte grupuri militante.

Tunnel Worker
sursa foto: Profimedia Images

Contrabanda a devenit mai puțin importantă pentru Gaza după 2010, când Israelul a început să permită importarea mai multor bunuri prin punctele sale de trecere. Egiptul a oprit ulterior contrabanda prin inundarea sau distrugerea tunelurilor.

Au fost săpate tuneluri sub granița cu Egiptul pentru a aduce tot felul de bunuri și arme și pentru Hamas. Și alte facțiuni au început, de asemenea, să sape tuneluri pentru a ataca forțele israeliene.

tunel PIJ
Membri ai grupării militante Jihadul Islamic Palestinian (PIJ) intră într-un tunel din Fâșia Gaza, pe 17 aprilie 2022, în timpul unui tur de prezentare pentru presă. Sursa foto: Profimedia Images

În 2006, militanții au folosit unul de sub granița cu Israelul pentru a ucide doi soldați israelieni și pentru a-l captura pe al treilea, Gilad Shalit, pe care l-au ținut captiv timp de cinci ani.

În 2013, IDF a descoperit un tunel de 1,6 km lungime și 18 m adâncime, căptușit cu un acoperiș de beton și pereți care duceau de la Fâșia Gaza până în apropierea unui kibbutz israelian, după ce rezidenții au auzit sunete ciudate.

În anul următor, Israelul a citat necesitatea de a eradica amenințarea cu atacurile militanților care folosesc astfel de „tuneluri teroriste” sub frontieră, prin o ofensivă aeriană și terestră majoră în Gaza.

IDF a spus că forțele sale au distrus peste 30 de tuneluri în timpul atacului. Dar un grup de militanți a putut folosi unul pentru a organiza o lovitură în care patru soldați israelieni au fost uciși.

Tunelurile transfrontaliere din Fâșia Gaza au fost identificate de armata israeliană în 2014

"Tunelele transfrontaliere tind să fie rudimentare, ceea ce înseamnă că nu au nicio fortificație. Sunt săpate cu un scop unic - invadarea teritoriului israelian", spune dr. Daphné Richemond-Barak, expert în război subteran, care predă la Universitatea Reichman, în Israel.

„Tunelurile din interiorul Gazei sunt diferite pentru că Hamas le folosește în mod regulat. Probabil că sunt mai confortabile în interior pentru perioade mai lungi de timp. Sunt cu siguranță echipate pentru o prezență mai lungă și susținută”, spune Richemond-Barak. "Liderii se ascund acolo, au centre de comandă și control, le folosesc pentru transport și linii de comunicație. Sunt echipate cu electricitate, iluminat și șine feroviare. Te poți deplasa mai mult și stai în picioare."

Ea spune că Hamas pare să fi „perfecționat arta” construcției de tuneluri și a războiului în ultimii ani, după ce observat tactica luptătorilor rebeli sirieni din Alep și a militanților jihadiști din grupul Stat Islamic (IS) din Mosul.

Se crede că tunelurile din interiorul Gazei se află până la 30 m sub suprafață și au intrări situate la etajele inferioare ale caselor, moscheilor, școlilor și altor clădiri publice, pentru a permite militanților să evite detectarea.

Tunnel Worker
sursa foto: profimedia Images

Construirea rețelei a avut, de asemenea, un cost pentru populația locală. IDF a acuzat Hamas că a deturnat milioane de dolari acordate Gazei în ajutor pentru a plăti tunelurile, precum și zeci de mii de tone de ciment destinate reconstruirii caselor distruse în războaiele anterioare.

Este posibil ca un tunel transfrontalier să fi fost folosit de militanții Hamas în timpul atacurilor de weekendul trecut în Israel, în care cel puțin 1.300 de persoane au fost ucise, majoritatea civili, iar alte peste 150 au fost luate ca ostatici. Au existat rapoarte conform cărora a fost descoperită o ieșire de tunel în apropierea kibutzului Kfar Aza, unde au fost masacrați zeci de civili.

Dacă acest lucru este confirmat, înseamnă că tunelul ar fi fost construit sub bariera subterană de beton împânzită cu senzori sofisticați de detectare anti-tunel pe care Israelul a instalat-o la sfârșitul anului 2021.

Dr. Richemond-Barak spune că ar fi un șoc, dar subliniază că niciun sistem de detectare a tunelurilor nu este sigur. „De aceea tunelurile au fost folosite dintotdeauna în război, pentru că nu există nici o modalitate de a le detecta.”

Ea avertizează, de asemenea, că este nerealist ca aparatul de stat israelian și publicul larg să creadă că va fi posibil ca IDF să distrugă întreaga rețea de tuneluri a Hamas din Gaza, cu sutele de mii de rezerviști care se adună pentru o posibilă operațiune la sol.

"Vor fi părți ale rețelei în care civilii, indiferent de motiv, nu vor evacua... Unele părți ale rețelei subterane sunt necunoscute. Și pentru unele dintre ele daunele colaterale vor fi prea mari.", spune Dr. Richemond-Barak.

Distrugerea tunelurilor va duce la o pierdere semnificativă de vieți omenești

Peste 1.500 de palestinieni din Gaza, mulți dintre ei civili, au fost deja uciși în atacurile aeriene israeliene de sâmbătă.

„Hamas se pricepe foarte bine la utilizarea scuturilor umane. Odată ce o lovitură este iminentă și ei știu asta, vor pune civili nevinovați deasupra clădirilor. Asta a forțat Israelul să anuleze atacurile de multe ori”, spune Dr. Richemond-Barak. „Hamas ar putea să o folosească și în contextul tunelurilor și să pună pur și simplu ostatici israelieni, americani și alții în interiorul lor”.

În timpul conflictului din 2021, o serie de lovituri aeriene devastatoare în orașul Gaza a dus la prăbușirea a trei clădiri rezidențiale, ucigând 42 de persoane. IDF a spus că a vizat tuneluri subterane, dar că, atunci când s-au prăbușit, și fundațiile clădirilor s-au prăbușit.

tunel PIJ luptător
Membru al grupării militante Jihad Islamic Palestinian iese dintr-un tunel din Fâșia Gaza, pe 17 aprilie 2022, în timpul unui tur de prezentare pentru presă. Sursa foto: Profimedia Images

Rețeaua de tuneluri va anula, de asemenea, avantajele pe care le are IDF în ceea ce privește tehnologia și informațiile, va mări dificultățile războiului urban și va reprezenta o amenințare letală pentru trupele israeliene, potrivit Dr. Richemond-Barak.

„În primul rând, Hamas a avut destul timp să pună capcane răsfirate prin întreaga rețea”, spune ea. „Ar putea doar să lase soldații israelieni să intre în rețeaua de tuneluri și apoi să arunce totul în aer”.„De asemenea, continuă aceasta, „ei ar putea răpi soldații în atacuri surpriză. Și apoi avem toate celelalte riscuri – să rămână fără oxigen, să lupte cu inamicul unu-la-unu și salvarea soldaților răniți devine practic imposibilă”.

Forțele israeliene au câteva modalități de a atenua riscurile

Potrivit lui Colin Clarke, director de cercetare la consultanța de securitate Soufan Group, acestea ar putea include trimiterea de drone și vehicule fără pilot în tuneluri pentru a le cartografia și a identifica capcane înainte ca soldații să le curețe.

Avioanele de război ar putea arunca, de asemenea, bombe „buncăre”, care pătrund adânc în pământ înainte de a detona. Cu toate acestea, ar exista un risc crescut de daune colaterale din cauza terenului urban dens.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri