Israelul anunţă că a lovit cartierul general al spionajului Hezbollah

Data publicării:
profimedia-0915883821
Bombardament israelian Foto: Profimedia

Israelul a anunţat joi că a bombardat sediul serviciului de informaţii al Hezbollah, în apropiere de Beirut, în timp ce luptele terestre, însoţite de lovituri aeriene, au continuat în sudul Libanului împotriva mişcării armate susţinute de Iran, relatează AFP, preluată de News.ro.

Aviaţia israeliană îşi continuă loviturile aeriene, în special asupra Beirutului şi a suburbiilor sale, dintre care una a lovit joi „cartierul general de informaţii” al Hezbollah din apropierea capitalei libaneze, a anunţat armata (IDF). Armata a difuzat o înregistrare video de slabă calitate care arată o lovitură ce distruge ceea ce pare a fi o clădire izolată pe un deal.

La aproape un an de la începutul războiului din Fâşia Gaza, declanşat de atacul fără precedent al Hamasului palestinian pe teritoriul israelian la 7 octombrie 2023, Israelul a anunţat la jumătatea lunii septembrie că îşi mută grosul operaţiunilor pe frontul din nord, la frontiera cu Libanul.

Israelul susţine că doreşte să slăbească Hezbollah, aliat al Hamas, şi să permită întoarcerea celor aproximativ 60.000 de locuitori din regiunile de frontieră, strămutaţi de un an de tirurile neîncetate de rachete ale mişcării către nordul Israelului.

Rețea de tuneluri, sub nasul forțelor ONU

Joi, armata libaneză a afirmat că a ripostat la focul Israelului în sudul Libanului pentru prima dată într-un an, după ce doi dintre soldaţii săi au fost ucişi. În conformitate cu Rezoluţia 1701 a Consiliului de Securitate al ONU, care a pus capăt războiului anterior dintre Israel şi Hezbollah în 2006, armata libaneză este desfăşurată în sudul Libanului alături de forţele de menţinere a păcii ale ONU.

Dar Hezbollah a menţinut o prezenţă discretă în regiune, unde experţii cred că a săpat o reţea importantă de tuneluri.

Războiul - acum deschis - între Israel şi Hezbollah este însoţit de o escaladare între Israel şi Iran, care a tras marţi 200 de rachete pe teritoriul israelian, ceea ce a dus la ameninţări încrucişate de represalii între cele două ţări şi la noi temeri privind o conflagraţie extinsă în Orientul Mijlociu.

Iranul a declarat că se răzbună pentru asasinarea lui Hassan Nasrallah, liderul mişcării islamiste şiite, care a murit la 27 septembrie într-un atac israelian lângă Beirut, şi a lui Ismail Haniyeh, liderul Hamas, care a fost ucis la 31 iulie într-un atac la Teheran atribuit Israelului.

Preşedintele american Joe Biden a declarat joi că „discută” cu Israelul despre posibile lovituri împotriva instalaţiilor petroliere iraniene.

Israelul nu va permite Hezbollah repoziționarea în sudul Libanului

Israelul nu va permite Hezbollah să-şi repoziţioneze forţele în sudul Libanului, a declarat joi seara şeful de stat major al armatei israeliene, generalul Herzi Halevi, după trei zile de ofensivă terestră în această regiune împotriva miliţiilor mişcării islamiste libaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres.

"Nu vom permite ca Hezbollah să se stabilească din nou în aceste locuri în viitor", a declarat generalul Herzi Halevi într-o declaraţie video difuzată de televiziunea publică israeliană. "Loviturile severe împotriva Hezbollah la Beirut în valea Beqaa şi în sudul Libanului vor continua", a precizat el.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...