Iranul știe ce obiectiv va ținti în Israel, dacă acesta îl va mai ataca. „În caz că regimul sionist comite vreo greşeală, vom acționa”

Data actualizării: Data publicării:
Iran Launched 200 Ballistic Missiles Towards Israel
Corpul Gardienilor Revoluției din Iran a lansat la 1 octombrie cel mai amplu atac asupra Israelului. Foto: Profimedia Images

Gărzile Revoluţionare iraniene au avertizat vineri că vor lovi industria energetică a Israelului dacă acesta din urmă atacă Iranul ca represalii după atacul iranian cu rachete efectuat marţi, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„Dacă regimul sionist comite vreo greşeală, îi vom ataca toate sursele de energie, instalaţiile, rafinăriile şi câmpurile de gaze”, a spus comandantul secund al Gărzilor Revoluţionare iraniene, generalul de brigadă Ali Fadavi, într-o declaraţie transmisă de mass-media iraniene.

„Regimul sionist are numai trei centrale electrice şi câteva rafinării, în schimb Iranul este o ţară imensă”, a adăugat acest ofiţer al corpului de elită al armatei iraniene.

Declaraţia sa survine în contextul relatărilor conform cărora Israelul ia în calcul să lovească infrastructurile petroliere iraniene, ţinând cont de amploarea pagubelor economice pe care le-ar provoca astfel Teheranului.

Iranul a lansat marţi seară o salvă de circa 200 de rachete balistice către Israel, majoritatea fiind interceptate de sistemele antiaeriene israeliene şi de cele de pe navele americane de război, iar cele neinterceptate nu au produs pagube majore.

Atacul a fost descris de Teheran drept o acţiune de represalii faţă de campania militară israeliană contra grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah şi faţă de uciderea liderului acestei grupări, Hassan Nasrallah, a altor comandanţi ai acesteia, precum şi a liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, asasinat la Teheran în iulie.

Israelul a promis o ripostă, în timp ce Iranul a ameninţat la rândul său cu acţiuni mai puternice în cazul unor represalii israeliene.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a susţinut vineri, vorbind în timp ce ţinea în mâini un pistol-mitralieră la o rugăciune de comemorare a lui Nasrallah, că atacul de marţi asupra Israelului a fost „cea mai mică dintre pedepse pentru agresiunea israeliană”.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...