Întâlnire Xi Jinping - Antony Blinken. Liderul de la Beijing vorbește despre cooperare, dar acuză voalat America de ipocrizie

Data publicării:
US Secretary of State Antony Blinken (L) shakes hands with China's President Xi Jinping at the Great Hall of the People in Beijing
Antony Blinken a fost primit de Xi Jinping, deși întâlnirea nu era anunțată oficial. Foto: Profimedia

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a primit vineri pe secretarul de stat american Antony Blinken și i-a transmis că cele două state ar trebui „să fie partenere, nu rivale”, chiar dacă „numeroase probleme” subzistă. Liderul chinez a acuzat voalat America de ipocrizie, cerându-i să înceteze „să spună un lucru și să facă altul”.

Xi Jinping a deschis reuniunea spunând că SUA și China ar trebui „să caute un numitor comun, rezolvându-și în același timp diferendele și să nu se angajeze într-o competiție nesănătoasă", potrivit unui raport al agenției de presă de stat Xinhua, preluat de BBC.

Cele două țări ar trebui „să-și respecte cuvântul”, a mai spus președintele chinez, în loc să „spună un lucru și să facă altul”.

În timpul întrevederii sale cu Blinken la Palatul Poporului de la Beijing, Xi a declarat că cele două ţări „au realizat progrese pozitive” de la sfârşitul lui 2023, a anunţat televiziunea publică CCTV.

„Numeroase probleme mai trebuie rezolvate şi eforturi suplimentare sunt încă posibile”, a subliniat el, potrivit presei chineze, preluate de AFP și Agerpres.

„Am propus trei mari principii: respectul reciproc, coexistenţa paşnică şi cooperarea reciproc avantajoasă”, a adăugat preşedintele chinez cu privire la relaţiile bilaterale.

„Am spus-o deja de nenumărate ori: Pământul este suficient de mare pentru ca China şi SUA să poată fiecare să se dezvolte şi să prospere”, a subliniat liderul chinez.

Antony Blinken efectuează începând de miercuri a doua sa vizită în China în mai puţin de un an, într-un context de apropiere diplomatică între cele două ţări, în pofida tensiunilor persistente asupra Taiwanului, comerţului sau Mării Chinei de Sud.

„China ar fi bucuroasă să vadă SUA încrezătoare, deschise, prospere şi că se dezvoltă”, l-a asigurat vineri Xi Jinping pe interlocutorul său.

„Sperăm că SUA vor putea de asemenea să adopte o viziune pozitivă de dezvoltare a Chinei. Atunci când această problemă fundamentală va fi soluţionată (...), relaţiile se vor putea cu adevărat stabiliza, ameliora şi avansa”, a adăugat el.

Citește și: Antony Blinken, discuții de mai multe ore în spatele ușilor închise cu ministrul chinez de externe, Wang Yi

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegeri în România: Gestul simbolic al Google pentru ziua votului în...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”