Încep negocierile pentru reforma sistemului de azil pentru migranți, folosită ca motiv de Austria pentru blocarea României în Schengen

Data publicării:
spatiul schengen
Foto: Profimedia Images

Parlamentul European a dat joi undă verde negocierilor cu Consiliul UE (statele UE) în vederea încheierii Pactului European pentru Migraţie şi Azil, plecând de la un pachet de propuneri care cer, printre altele, o relocare obligatorie a migranţilor între statele UE în situaţie de criză, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

„Ne-am făcut partea care ne revine. Prin votul de astăzi, Parlamentul European are un mandat puternic pentru a începe negocierile asupra Pactului European pentru Migraţie şi Azil. Niciun stat membru nu poate înfrunta singur această provocare. Sperăm că Consiliul UE îşi va îndeplini promisiunile pentru a ajunge la un acord anul viitor. O putem face”, a indicat pe Twitter preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

La finalul anului trecut, ministrul austriac pentru Afaceri Europene, Karoline Edtstadler, a condiționat, într-un interviu acordat presei din Austria, aprobarea aderării României și Bulgariei la Schengen de reforma politicii de migrație a UE.

„Este nevoie de oportunitatea de a solicita azil în țări terțe sigure. În plus, sunt necesare proiecte-pilot pentru gestionarea rapidă a procedurilor de azil la frontierele externe ale UE – și, desigur, sprijin financiar pentru țările care sunt situate geografic la frontiera externă”, spune ministrul austriac.

Parlamentul European a aprobat în special propunerea legislativă asupra „Situaţiilor de criză şi forţă majoră”, ce prevede redistribuirea obligatorie a solicitanţilor de azil din statele membre aflate sub o mare presiune migratorie către celelalte, propunere ce riscă să îngreuneze şi mai mult negocierile cu statele membre care se anunţă oricum anevoioase.

Eurodeputaţii au validat şi propunerile de armonizare a procedurilor de azil în UE, normele privind protejarea drepturilor solicitanţilor de azil, precum şi o directivă asupra rezidenţilor de lungă durată.

Parlamentul European va putea începe acum discuţiile cu Consiliul pe temele asupra cărora statele membre şi-au stabilit deja poziţiile.

Instituţiile europene au elaborat o foaie de parcurs şi s-au angajat să finalizeze Pactul European pentru Migraţie şi Azil până la încheierea actualei legislaturi europene, deci până în primul semestru al anului viitor. De când Comisia Europeană a prezentat această propunere de pact, în septembrie 2020, progresele la negocieri au fost lente şi persistă dezacordurile asupra elementelor cele mai conflictuale.

Propunerea Comisiei Europene revizuieşte principiul din „Regulamentele Dublin” conform căruia prima ţară din UE unde ajunge un migrant extracomunitar este responsabilă cu soluţionarea cererii de azil. Executivul comunitar consideră că numai iniţiativa pe care a propus-o ar putea rezolva provocările create de valul migrator, dar ea este privită cu rezerve de statele membre reticente faţă de mecanismele de redistribuire a refugiaţilor.

Această propunere a Comisiei nu prevede explicit cote obligatorii de refugiaţi ca în 2016, dar instituie un mecanism de 'solidaritate obligatorie' prin care Comisia Europeană să poată stabili de fapt cote pentru statele membre ale UE, iar aceste ţări ar avea ca alternativă în locul relocărilor alte contribuţii, precum acordarea unui sprijin financiar, material sau uman ţărilor aflate sub presiune.

Unele state membre, în frunte cu Austria, cer finanţarea din fonduri europene a unor garduri care să împiedice sosirile migranţilor ilegali, în special la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia, cerere respinsă de Comisia Europeană.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România în cel mai mare dezastru economic din istoria noastră: falimente, șomaj masiv, disperare și vieți...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025