Un sud-coreean a trecut granița puternic fortificată într-o rară dezertare către Coreea de Nord, a anunțat armata sud-coreeană.
Anii de represiune și sărăcie din Coreea de Nord i-au determinat pe mai mult de 30.000 de oameni să fugă în Sud , dar trecerile în sens invers sunt extrem de rare.
Șefii statului major din Coreea de Sud (JCS) au declarat că s-a efectuat o operațiune de căutare după ce persoana a fost detectată în partea de est a zonei demilitarizate (DMZ) care separă cele două Corei, sâmbătă seara, potrivit The Guardian.
„Avem confirmarea că persoana a trecut granița în jurul orei 22.40 și a dezertat în Nord”, a transmis JCS duminică.
JCS a spus că nu poate confirma dacă persoana este în viață, dar a trimis o notificare către Nord printr-o conexiune directă, cerând protecție pentru dezertor.
Trecerea frontierei, care este ilegală în Coreea de Sud, are loc în timp ce Coreea de Nord ia măsuri stricte anti-coronavirus, după ce și-a închis granițele la începutul anului 2020, deși nu a raportat nicio infecție.
Cei mai mulți nord-coreeni care evadează mai întâi merg în China, după care se îndreaptă spre Coreea de Sud prin diverse rute. Doar câțiva au îndrăznit să treacă DMZ, care este plin de mine antipersonal și are o prezență militară puternică de ambele părți.
Coreea de Sud și o bază ONU condusă de SUA sunt, din punct de vedere tehnic, încă în război cu Coreea de Nord, pentru că războiul din Coreea, din 1950-1953, s-a încheiat cu un armistițiu, nu cu un tratat de pace.
Editor : D.C.