Noul președinte de extremă dreapta al Argentinei Javier Milei i-a avertizat pe argentinieni în discursul său inaugural că "nu sunt bani" și a anunțat că nu are altă variantă decât un "şoc fiscal puternic şi dureros" pentru a rezolva cea mai gravă criză economică din ultimele decenii, cu inflație de peste 140%, scrie BBC.
Excentricul Javier Milei a preluat duminică funcția de președintele al Argentinei.
După ceremonie, Javier Milei a rostit primul său discurs în calitate de președinte. Dar nu în fața parlamentarilor, așa cum este tradiția, ci de pe treptele Parlamentului. Mii de oameni au venit să îl susțină și au arborat o mare de steaguri și tricouri ale selecționatei de fotbal argentiniene.
Javier Milei s-a reangajat într-un program economic cu măsuri dure de austeritate.
Javier Milei: "Astăzi începe o nouă eră pentru Argentina. Astăzi încheiem o lungă și tristă poveste a declinului și a decadenței și pornim pe drumul reconstrucției țării noastre. Nu există cale de întors!".
"Concluzia este că nu există nicio alternativă la austeritate și nu există nicio alternativă la tratamentul șoc", a declarat el pe treptele Congresului, în aplauzele mulţimii de susţinători.
Milei a spus că economia se va înrăutăţi pe termen scurt. "Nu există bani". "Știm că pe termen scurt situația se va înrăutăți. Dar apoi vom vedea roadele eforturilor noastre."
Milei le-a făcut cu mâna susținătorilor în timpul procesiunii către palatul prezidențial, alături de sora sa Karina, confidenta despre care se așteaptă să fie influenta sa din culise în problemele administrative.
În vârstă de 53 de ani, economist și vedetă tv, Javier Milei a revoluționat politica argentiniană. În campania electorală s-a detașat de ceilalți candidați cu promisiuni controversate și s-a făcut remarcat prin gesturi extreme. A etalat, deseori, la mitingurile de campanie un fierăstrău electric, simbolizând războiul declarat cheltuielilor guvernamentale. La un alt miting a adus o uriașă bancnotă înfățișând un dolar imprimat cu imaginea lui, ca parte a unei campanii controversate de a transforma dolarul în monedă națională în Argentina.
Milei, care se descrie drept anarho-capitalist a mai promis desființarea Băncii Centrale a Argentinei.
Nimic nu a ridicat, însă, mai multe întrebări despre capacitatea lui Milei de a conduce decât modul în care se raportează la cei 5 câini pe care i-a numit principalii lui consilieri. A afirmat că un câine l-ar fi sfătuit să candideze, prin intermediul unui medium. Duminică, după depunerea jurământului, a oprit coloana prezidențială pentru a mângâia un patruped.
Tiradele politice l-au făcut să fie comparat, deseori, cu fostul președinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, care s-a numărat printre invitați la ceremonie, dar și cu Donald Trump.
La ceremonii a venit și președintele Ucrainei. În prima sa vizită în America Latină, Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu liderii din Ecuador, Paraguay și Uruguay cu care ar fi discutat și formula de pace a Ucrainei care include retragerea completă a trupelor ruse din Ucraina și recunoașterea granițelor sale post-sovietice din 1991.
La ceremoniile din Argentina a participat și premierul Ungariei Victor Orban. Liderul ultra-conservator ar putea să blocheze decizia istorică privind aderarea Ucrainei la summitul de la Bruxelles de săptămâna viitoare.
Editor : G.M.