Guvernul Statelor Unite a aprobat vânzarea către Taiwan a peste 1.000 de drone în valoare de 360 de milioane de dolari, relatează CNN. Achiziția este parte a efortului insulei guvernate democratic de a-și consolida capacitățile de război asimetric față de China, mai ales în contextul folosirii cu succes de către Ucraina a acestor dispozitive pe câmpul de luptă.
Taiwanul urmează să primească 720 de rachete Switchblade, împreună cu sistemele de control, în valoare de 60,2 milioane, conform unui raport transmis, marți, de Agenția de Cooperare în Securitate și Apărare a SUA (DSCA).
Pe lângă acestea, SUA va furniza Taiwanului și până la 291 dispozitive Altius 600M și componentele de sprijin aferente, pentru o sumă de 300 de milioane de dolari, conform DSCA.
Achiziția vine în contextul unei presiuni militare tot mai accentuate a Chinei față de Taiwan, regimul de la Beijing făcând numeroase exerciții militare în jurul insulei în ultima vreme.
China dispusă să obțină Taiwanul inclusiv prin forța armelor
Partidul Comunist Chinez și dictatorul Xi Jinping susțin că Taiwanul este un teritoriu care aparține Chinei (RPC) ca succesoare a fostelor forme de statalitate chineză (Imperiul Chinez sub dinastia Qing și Republica Chineză dintre Revoluția Xinhai și Războiul Civil Chinez).
Taiwanul nu a făcut, însă, controlat niciodată de actualul regim chinez, iar statul care controlează insula, oficial Republica China, este succesorul direct al vechii Chine republicane de după Revoluția Xinhai din 1911.
Pe baza tratatelor dintre SUA și guvernul de la Taipei, guvernul american este obligat juridic să furnizeze insulei instrumente pentru ca aceasta să se apere în cazul unui atac al regimului de la Beijing.
China are ca politică de stat anexarea insulei, iar oficialii chinezi au spus în repetate rânduri că nu e exclusă o încercare de a o ocupa prin forța armelor.
Într-un discurs la un summit la Singapore, la începutul acestei luni, ministrul chinez al apărării a vorbit de „forțe externe care interferează” cu Taiwanul și au „contracte oficiale ilegale” cu acesta, o referință directă la Statele Unite.
Ce sunt Switchblade și Altius
Switchblade, care arată ca o dronă cu aripi fixe, este un dispozitiv ieftin, care poate fi lansat de pe o multitudine de platforme și care poate să stea în aer vreme de 20 de minute. Are o rază de acțiune de 30 de kilometri.
Producătorul acestui dispozitiv, compania AeroVironment, spune că acesta are o rată de succes mare în Ucraina, armata ucraineană folosind această armă împotriva invadatorilor ruși.
„Suntem recunoscători pentru opiniile clienților și pentru cererea de noi sisteme”, a declarat CEO-ul companiei, Wahid Nawabi, într-un mesaj pe site-ul acesteia, în aprilie.
În același timp, drona de tip Altius 600M, mult mai mare ca dimensiuni, poate să ducă încărcături mai mari și de mai multe tipur și poate fi lansată de la sol, din aer, dar și de pe platforme maritime.
Ambele drone pot fi folosite pentru operațiuni de recunoaștere.
Editor : Adrian Dumitru