O rachetă dirijată lansată din Liban a ucis duminică o femeie de 76 de ani și pe fiul ei, într-un sat din nordul Israelului, au declarat oficiali medicali israelieni, la câteva ore după ce armata israeliană a declarat că a ucis patru militanți Hezbollah puternic înarmați care încercau să intre din Liban, transmite Reuters.
Luptele dintre Israel și mișcarea Hezbollah din Liban, susținută de Iran, au crescut în paralel cu războiul Israelului din Gaza, care ține de peste trei luni, împotriva Hamas, un alt aliat al Teheranului.
O rachetă antitanc trasă asupra Kfar Yuval, o localitate agricolă învecinată cu granița cu Liban, a lovit o casă, ucigând o femeie și pe fiul ei în vârstă de 40 de ani, au declarat oficialii militari și medicali israelieni.
Un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost rănit, a declarat un oficial al spitalului, descriindu-l ca fiind membru al aceleiași familii de fermieri.
Armata a spus că forțele sale a lovit ținte Hezbollah în Liban, ca răspuns. Schimburile de focuri transfrontaliere s-au intensificat între Israel și Hezbollah, de la războiul din 2006.
Duminică, Israelul a declarat că forțele sale au ucis patru militanți care se infiltrau din Liban într-o locație la aproximativ 15 km nord-est de Kfar Yuval.
Un oficial militar israelian a spus că erau înarmați cu puști, rachete antitanc, grenade și RPG-uri și că afilierea lor este încă necunoscută.
Editor : M.I.