Greta Thunberg a fost arestată la Bruxelles, în timpul unui protest ecologist

Data actualizării: Data publicării:
Swedish activist Greta Thunberg is arrested during protest in Brussels
Foto: Profimedia Images

Activista suedeză de mediu Greta Thunberg a fost arestată sâmbătă în timpul unui protest la Bruxelles în favoarea eliminării subvenţiilor pentru combustibilii fosili în Uniunea Europeană, manifestaţie convocată de circa 30 de mişcări europene reunite pe platforma denumită „United for Climate Justice - UCJ”, relatează agenţia EFE preluată de Agerpres.

Greta Thunberg a făcut parte dintr-un grup de aproximativ 150 de activişti care au blocat un bulevard, în pofida avertismentelor poliţiei belgiene, care în cele din urmă a intervenit pentru a elibera artera.

„Această criză climatică, ce nu face decât să escaladeze, este una existenţială. În fiecare secundă în care liderii noştri continuă să finanţeze combustibilii fosili, aceştia au impact asupra tuturor generaţiilor viitoare”, a spus Greta Thunberg înainte ca grupul de manifestanţi să blocheze bulevardul Grădinii Botanice din Bruxelles.

Acest protest a urmat unei scrisori deschise care a fost trimisă de UCJ pe 1 octombrie preşedinţilor instituţiilor UE, inclusiv preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cosemnată de peste 130 de cadre universitare şi organizaţii, inclusiv Oxfam şi Greenpeace.

„Solicităm ca Uniunea Europeană să meargă dincolo de promisiuni şi să ia măsuri concrete şi imediate pentru a implementa iniţiativele prezentate în cel de-al 8-lea Program de Acţiune pentru Mediu pe parcursul următorului ciclu legislativ. Aşteptăm să vedem planuri pentru eliminarea treptată a subvenţiilor pentru combustibilii fosili în următorul program de lucru al Comisiei Europene”, se arată în scrisoare.

Subvenţiile pentru combustibili fosili „perpetuează dependenţa faţă de sursele de energie poluante şi subminează securitatea energetică europeană, în timp ce sprijină industriile care contribuie în mod semnificativ la emisiile de gaze cu efect de seră”, adaugă organizaţiile ecologiste în scrisoare.

Activiştii de mediu mai subliniază că acest ajutor vine în contradicţie cu propriile obiective de mediu ale UE şi „alimentează criza climatică globală, afectând în mod disproporţionat comunităţile vulnerabile din Europa şi Sudul Global”.

Prin urmare, ei îndeamnă liderii UE să conducă prin exemplu şi să pună în aplicare angajamentul de a elimina subvenţiile dăunătoare mediului în întreaga Uniune Europeană până în 2025, conform Acordului de la Paris.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri