Activista suedeză pentru climă Greta Thunberg a avut a doua confruntare cu poliția în doar o săptămână, de data aceasta în timpul unui protest propalestinian desfășurat luni după-amiază la Stockholm. Thunberg a făcut parte dintr-un grup de demonstranți care au instalat corturi în interiorul bibliotecii Universității din Stockholm, cerând ca universitatea să pună capăt legăturilor sale cu universitățile israeliene, scrie POLITICO.
„Studenții au instalat corturi în bibliotecă, pentru a spune că s-au săturat de complicitatea la genocidul din Gaza”, a scris Thunberg într-o postare pe Instagram care conține și un videoclip cu ea și alți protestatari îndepărtați de poliție.
Ea a condamnat, de asemenea, acțiunile poliției, spunând: „Nu vom accepta represiunea poliției suedeze împotriva studenților care protestau pașnic împotriva unui genocid”.
Thunberg, o activistă cunoscută mai ales pentru campania sa privind schimbările climatice, a fost arestată la Copenhaga săptămâna trecută, în timpul unei demonstrații pro-Palestina.
Potrivit presei suedeze, poliția din Stockholm a fost alertată la ora 12:52 cu privire la demonstranți, a căror prezență a fost considerată deranjantă de către personalul bibliotecii, care a solicitat ca aceștia să protesteze afară.
La ora 14:15, poliția a început să-i scoată afară pe demonstranții care nu plecaseră de bunăvoie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, Mats Eriksson, evacuarea a avut loc cu calm. „Nouă persoane sunt suspectate de nesupunere față de forțele de ordine. O persoană a fost arestată când a refuzat să își dea identitatea”, a declarat el.
Thunberg a fost mult timp un critic al acțiunilor Israelului în teritoriile palestiniene și și-a exprimat sprijinul pentru cauza palestiniană.
În luna octombrie a anului trecut, armata israeliană a criticat-o pe Thunberg după ce aceasta și-a exprimat sprijinul pentru palestinieni, în urma unui atac al Hamas soldat cu aproximativ 1.200 de morți. În decembrie, ea a acuzat apoi Israelul de comiterea de „crime de război” și „genocid”, în contextul intensificării ofensivei din Gaza.
Editor : Marina Constantinoiu