Generalul Ben Hodges dezvăluie motivul pentru care este optimist că Rusia va fi înfrântă în Ucraina. „E mai rău decât cred oamenii”
Omenirea a crezut prea mult timp că pacea este un dat şi a ales să nu amendeze pe loc mişcările războinice ale Rusiei, de pildă, atunci când s-au produs. Ruşii au făcut paşi mici, dar siguri pentru a destabiliza mai multe state, atât din regiunea lor, cât şi din Orientul Mijlociu sau Africa. Şi organizaţia teroristă Hamas a continuat să exploateze starea de fapt, cu acceptul tacit al Israelului, până când au decis să atace. Acum asistăm la o adevărată catastrofă umanitară în Fâşia Gaza. Generalul Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA din Europa, a vorbit la „ Paşaport diplomatic” despre război şi pace într-o lume care nu pare să îşi găsească soluţii la crizele în derulare.
Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Dle general Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa, bine ați revenit la Pașaport diplomatic.
Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA din Europa: Mulțumesc pentru oportunitate.
Cum au revenit războaiele în prim plan
Cristina Cileacu: Dle general, subiectul războiului este ceva la care toată lumea pare să se priceapă, deci subiectul în sine fie devine plictisitor, fie se îndreaptă spre teorii ale conspirației. De ce nu ar trebui să diminuăm importanța unui război în curs de desfășurare? Și, de asemenea, de ce ar trebui să ne păstrăm atenția asupra a ceea ce se întâmplă atât în Ucraina, cât și între Israel și Hamas?
Ben Hodges: Cristina, ceea ce vedem acum este sfârșitul dividendului de pace de care ne-am bucurat cu toții la sfârșitul Războiului Rece. Am crezut că asta este, nu mai trebuie să ne îngrijorăm de războiul nuclear cu Uniunea Sovietică și astfel a devenit cunoscut ca un dividend de pace. Problema cu mentalitatea dividendului de pace a fost că toată lumea renunță să facă ceea ce trebuie să facă, uităm că nu a fost sfârșitul istoriei. Am uitat istoria. Și suntem naivi și credem că, cu globalizarea, am fi cu toții conectați, cu toții am avea nevoie unul de celălalt din punct de vedere economic și nu ar exista niciun motiv să mergem la război când, evident, nu este cazul.
Războiul din Ucraina este, în opinia mea, o descurajare eșuată, deoarece noi, Occidentul, nu am făcut nimic după ce Rusia a invadat Georgia, nu am făcut nimic în Siria după ce rușii și regimul Assad au trecut peste linia roșie trasată de președintele Obama. Nu am făcut nimic cu adevărat consecvent după ce Rusia a invadat Ucraina în 2014, cei 20 de ani petrecuți în Afganistan au ajuns să fie o catastrofă. Și apoi, chiar și în SUA, pentru prima dată în viața mea, nu am avut o tranziție pașnică a puterii, întreaga tragedie din 6 ianuarie (n.r. 2021 atacul de la Capitoliu). Germanii încă construiau Nord Stream 2, la sfârșitul anului 2021, deci îţi poţi imagina că rușii se gândeau că nu vom face nimic dacă ar merge mai departe și vor termina treaba în Ucraina. Şi în sfârşit, nici ucrainenii nu au făcut tot ce ar fi trebuit să facă înainte de luna februarie a anului trecut.
Așadar, capacitatea Rusiei de a folosi dezinformarea pentru a ne determina să ne pierdem încrederea în alegerile noastre, în instanțele noastre şi între noi, stresul asupra Alianței (n.r. Nord Atlantice) cred că sunt parțial motivele pentru care Kremlinul a simțit că ar putea invada Ucraina. Și apoi, acum o lună, Hamas a atacat Israelul, din Fâșia Gaza. Aceasta nu este o coincidență, pentru că sponsorul Hamas este Iranul. Iranul este cel mai apropiat aliat al Rusiei. Rusia avea nevoie de o oarecare distragere a atenției, deoarece campania lor de distrugere a Ucrainei eșuează și, prin urmare, aveau nevoie de distragere a atenției. Cred că asta face parte din ceea ce a generat atacul Hamas asupra Israelului. Bineînţeles, modul în care Hamas a atacat Israelul este mai mult decât un atac terorist normal, în care se aruncă totul în aer. Adică, modul foarte specific în care au ucis brutal femei, copii, oameni în vârstă a fost făcut într-un fel premeditat, am spune, pentru că erau siguri că Netanyahu va reacționa excesiv. Și, desigur, a făcut-o.
Toată lumea din Hamas ar trebui să fie ucisă. Nu le pasă de poporul palestinian. Dar când premierul Netanyahu spune că misiunea este de a distruge Hamas, nu poți distruge Hamas decât dacă elimini cauza principală. Și cauza principală, cred, este că aveți 2 milioane de palestinieni care nu au unde să meargă. Este o situație teribilă pentru ei. Și deci, cine beneficiază de toată chestia asta? În mod clar, Rusia beneficiază cel mai mult de ceea ce s-a întâmplat în Israel, dar și Iranul beneficiază pentru că, deși acest lucru a frânat implementarea Acordurilor Abraham, care ar fi făcut ca țările arabe să se apropie de Israel. Dar pentru că erau siguri că Israelul, Netanyahu în mod specific va reacționa exagerat și va răspunde cu o asemenea forță, încât ar fi foarte dificil pentru țările arabe, chiar și pentru cele cărora nu le place Hamas sau palestinieni și care se tem de Iran, nu pot fi fi văzute îmbrățișând sau lucrând cu Israelul. Deci asta este.
Cristina Cileacu: Da, acum este o pauză, acordurile (n.r. Abraham) sunt încă pe masă. Deci, este doar pauză, cu aţi spus.
Ben Hodges: Da, sunt puse în aşteptare, aşa este corect.
Dilema unui conflict fără sfârşit
Cristina Cileacu: Numărul morților în Fâșia Gaza crește, din păcate, în fiecare zi. Și apoi din nou, așa cum ați spus, Netanyahu reacționează exagerat, deci israelienii nu vor să oprească bombardamentele, au spus până când ostaticii se întorc acasă. Cum putem privi această dilemă, pentru că pe o parte sunt emoțiie, cu siguranță, şi de cealaltă parte este intenția de a ucide, de a dezmembra Hamas.
Ben Hodges: Dintr-o perspectivă israeliană, desigur, faptul că acești 1400 de oameni au fost uciși în moduri atât de teribile și că încă peste 200 sunt ostatici, iar apoi ne gândim la cum va fi viitorul dacă nu pedepsesc Hamas atât de sever, atunci poate Hezbollah sau alții vor crede că pot intra și ataca Israelul. Deci, o parte din toate acestea este despre răzbunare, dar o parte este despre descurajare, descurajare şi pedeapsă. Problema este că statul descris de prim-ministru și este datoria prim-ministrului să descrie cum vrea să arate lucrurile când operaţia militară se termină, iar el a descris doar distrugerea, că Hamas va fi distrus.
Cum rămâne cu cele două milioane de palestinieni? Adică, ei ce ar trebui să facă? Și este acesta într-adevăr cel mai bun mod de a se asigura că Israelul poate trăi în pace cu vecinii săi? De zeci de ani, oamenii, diplomații de marcă și liderii încearcă să rezolve asta, deci nu vreau să simplific provocarea, dar cu siguranță, Israelul nu va fi mai sigur cu felul în care a fost pe 6 octombrie sau cu felul în care este acum. Nu sunt mai în siguranţă. Trebuie să existe un fel de limbaj care vine de la prim-ministru, care să spună că vrem să coexistăm pașnic cu toți vecinii noștri arabi. Și asta înseamnă, asta poate însemna, cred, doar soluția „două state”, ceea ce SUA au susținut de mulți ani. Asta ar necesita ca liderii din Israel să fie dispuși să o facă, dar și liderii din Palestina, dacă palestinienii și alte țări arabe ar trebui să fie dispuși să facă acest lucru. Nu văd că acest lucru se poate întâmpla cu actuala conducere, atât din partea israeliană, cât și din partea palestiniană. SUA au muncit foarte mult pentru a încerca să facă acest lucru. Acum,de partea Hamas, desigur, ei știu că încalcă legea, dreptul internațional, folosind spitale, moschei și tabere de refugiați ca scut.
Cristina Cileacu: Da.
Ben Hodges: Adică, acest lucru este complet împotriva legii conflictului armat. Dar, desigur, sunt o organizație teroristă nu sunt un stat. Nu ar trebui să fim surprinși că fac acte teroriste folosind tactici teroriste. Dar chiar și aşa, povara este asupra forțelor israeliene pentru a proteja oamenii nevinovați. Deci, chiar dacă știi că sub spital sau în mijlocul acestei tabere de refugiați se află sediul Hamas sau un imens depozit de arme, oricum nu îl poți distruge, pentru că acolo vor fi oamenii nevinovați. Aceasta este o sarcină foarte, foarte dificilă pentru soldații israelieni, să facă ce ar trebui să facă pentru a nu fi uciși, au jurnaliști pe un umăr, au avocați pe un alt umăr. Toată lumea se uită. Și Hamas, desigur, îi momeşte să continue să facă acest lucru. În acest sens, nu există un răspuns ușor la această dilemă.
Nevoia de raţiune în faţa ororilor
Cristina Cileacu: Dacă revenim la războiul Rusiei din Ucraina, nu-l putem compara cu războiul dintre Israel și Hamas, dar cele două războaie au ceva în comun. Când ucrainenii au ales să arate publicului masacrele din Bucha și Borodianca, de asemenea, când israelienii au arătat presei internaționale masacrele din kibbuţuri, au fost voci care spuneau că este fals, acest lucru nu este adevărat, acestea nu sunt cadavre și nu au existat atacuri. Cine folosește acest tip de propagandă?
Ben Hodges: Din păcate, sunt oameni dispuși să creadă asta. Sunt dispuși să creadă că ceea ce văd nu este adevărat sau nu sunt dispuși să creadă că ceea ce văd este adevărat. Și astfel, o parte din asta este o reflecție asupra noastră tuturor: lipsa educației sau neîncrederea, oamenii nu au încredere în jurnaliști sau nu au încredere în propriul guvern, nu au încredere în agențiile internaționale. Întotdeauna va fi un anumit procent, de pildă în SUA cu siguranță, încă mai sunt oameni care cred că pământul este plat. Trebuie să acceptăm că este un procent din populație ca acesta.
Dar rușii au investit în dezinformare de foarte mult timp, nu a început în februarie anul trecut. De ani de zile, lucrează la crearea de narațiuni despre cum războiul este vina NATO, Occidentul este de vină, CIA a făcut tot ce este rău în lume, totul este vina noastră. Și apoi, să spui că președintele Zelensky este nazist..., nici o persoană care gândește logic nu ar ajunge la această concluzie, dar totuși s-a spus deseori și sunt capabili să găsească o mână de imagini ale naționaliștilor ucraineni care aveau simboluri și cumva acestea sunt transformate în „președintele Zelenski este nazist”, atât de eficient încât chiar și unul dintre candidații republicani la președinție, dl. Ramaswamy, a spus că președintele Zelenski este nazist, la o dezbatere recentă.
Acel domn nu este un savant, un intelectual, dar adevărul este că el este la un nivel la care credea că poate spune asta. Deci nu știu, nu știu cum contracarăm asta, decât prin eforturi constante de a ajuta la explicaţii pentru concetățenii noștri, despre ce se întâmplă. Iar societățile noastre trebuie să înceapă formarea, educarea tinerilor de la început să fie gânditori critici, să asculte mai multe surse de știri, să provoace ceea ce aud și gândesc despre asta și să se informeze, nu doar să creadă orice vine de la ziarul sau postul lor preferat, sau site-ul de social media. Am fost uimit de cât de repede după 7 octombrie și apoi după începerea operațiunii israeliene în Gaza, cât de repede au apărut proteste uriașe peste tot. Adică, a fost uimitor. Și faptul că toți aveau steaguri palestiniene, nu mi-am dat seama că steagurile palestiniene erau atât de ușor disponibile peste tot. Dar da, sunt mii de oameni cu steaguri palestiniene la Londra, New York, Washington, Paris, peste tot în Europa.
Cred că asta a fost planificat, că va fi un efort media planificat sau un efort de operație de informare înainte de data de 7 octombrie, pentru a se asigura că pot izbucni aceste proteste. Nu spun că aceștia nu sunt oameni care au plângeri legitime și nu sunt în mod legitim furioși, dar a fost un efort organizațional în acest sens. Și cred, din nou, cine beneficiază cel mai mult? Rușii. Rușii creează fricțiune și haos în Orientul Mijlociu, în Africa. Și toate acestea generează probleme de presiune asupra noastră, SUA, României, Poloniei, Germaniei, Marii Britanii, Franței și a celorlalți aliați ai noștri.
O putere construieşte, nu distruge
Cristina Cileacu: Aceasta este de fapt următoarea mea întrebare. Vedem că Rusia este implicată în atât de multe tentative de lovituri de stat şi lovituri de stat reuşite în Africa, pe tot parcursul acestui an. Vedem că flutură prietenia lor cu Hamas, prietenia lor cu Iranul, desigur, și apoi, vor să fie numiţi o superputere sau o mare putere. Între timp, Statele Unite merg de fapt peste tot și încearcă să păstreze pacea, pentru că pacea este cel mai important și mai prețios lucru pe care îl are umanitatea. Cum te poți numi o superputere sau o mare putere dacă tot ceea ce faci este doar să creezi probleme?
Ben Hodges: Cred că ai descris cu exactitate comparația dintre modul în care Occidentul încearcă să facă față problemelor și ceea ce face Rusia. Când Rusia sau mai ales Rusia, atunci când încearcă să ajute țările din Africa sau Orientul Mijlociu, desigur, nu ajută africanul obișnuit, sătenii obișnuiți, ceea ce face este să folosească bani și influență pentru liderii din aceste țări în schimbul accesului la mine sau alte materiale necesare, minerale rare și apoi oferă organizaţii militare private de tip Wagner, pentru a ajuta la instruire sau securitate sau pentru a-i menține pe acești tipi la putere. Deci este o abordare diferită, evident.
Și tot ce pot spune este că trebuie să concurăm acolo, trebuie să investim în aceste țări, dar să o facem într-un mod care nu doar adaugă bani în buzunarele conducătorilor. Este ușor pentru mine să spun asta, este foarte, foarte dificil de făcut. Încercăm de ani de zile să facem asta, dar cred că provocările pentru milioanele de oameni din Africa care suferă din cauza schimbărilor climatice sau din cauza corupției din propriile guverne, iar ruși pun benzină peste acestea, în timp ce, Occidentul încearcă să găsească modalități de a aborda cauzele profunde ale problemelor lor.
Alianţe hrănite de interese conflictuale
Cristina Cileacu: Rusia este, după cum am spus, prietenă cu Iranul, de asemenea, dezvoltă o nouă prietenie cu Coreea de Nord, care nu mai este atât de nouă. Și că am văzut ce se întâmplă când aceste trei țări se reunesc: este rău pentru restul lumii și mai ales pentru pace. Cum să privim relația dintre Rusia și China când vine vorba de ceea ce se întâmplă la nivelul lumii?
Ben Hodges: Primul set de relații Rusia, Iran și Coreea de Nord, care pentru mine arată eficacitatea sancțiunilor și daunele aduse industriei de apărare a Rusiei din cauza războiului lor cu Ucraina. Faptul că Vladimir Putin a trebuit să zboare peste 11 fusuri orare ca să-i ceară lui Kim Jong Un muniție veche de artilerie, este o declarație destul de puternică. Și apoi, munca lor cu Iranul de-a lungul anilor, nu știu, dar îmi imaginez că furnizează informații despre tehnologia nucleară ca să-i ajute pe iranieni, în timp ce Iranul, desigur, oferă drone. Adică, faptul că Rusia trebuie să ceară Iranului drone este, de asemenea, interesant pentru mine. Și i-ai văzut probabil zilele trecute, Rusia a contactat Pakistanul și Egiptul, care sunt foști clienți, spunând, hei, avem nevoie de niște motoare de elicoptere pe care vi le-am vândut.
Cristina Cileacu: Le vrem înapoi.
Ben Hodges: Le putem primi înapoi? Cred că industria de apărare a Rusiei este într-o stare mult mai proastă decât poate ceea ce cred oamenii. Și de aceea, este o parte a motivului pentru care rămân atât de optimist cu privire la Ucraina. China, desigur, nu am crezut niciodată aceste prostii, că sunt prieteni fără limite sau prieteni pentru totdeauna sau oricare ar fi descrierea. Cu siguranță nu sunt aliați. Faptul că pot face exerciții împreună ocazional nu este lipsit de importanță, dar nu este semnificativ pentru mine. Ceea ce mă interesează este ce fel de ajutor material oferă China de fapt? Furnizează muniție obișnuită sau furnizează componente pentru arme de precizie? Îmi imaginez că o parte din acestea, dar nu pot spune că se întâmplă într-o cantitate care face diferența. Cred că China și vezi, desigur, trezorierul Chinei și secretarul Yellen al SUA, tocmai s-au întâlnit în preambulul întâlnirii președintelui Xi și a președintelui Biden, care sper că va fi în curând.
Nu vreau să spun că totul este minunat, dar, în mod clar, cred că Statele Unite lucrează din greu pentru a nu se desprinde de China, ca să fiu clar cu privire la așteptările noastre. Dar de fapt sunt impresionat de ceea ce văd acolo. Chinezii văd Rusia ca partener junior în relația lor, China vede Rusia ca sursă de gaze ieftine și, desigur, chinezii nu vor ca acest lucru să fie întrerupt. Chinezii știu că va deveni din ce în ce mai ușor să treacă prin nord, prin zona arctică, deci, pentru transportul lor maritim asta ar fi o îmbunătățire semnificativă. Deci nu vor ca nimic din partea Rusiei să perturbe acest lucru. Și, în sfârșit, nu cred că vor să vadă o prăbușire a Federației Ruse, nu pentru că îl iubesc pe Putin, ci pentru că preferă o stabilitate, status quo, de dragul lor și poate un colaps lung și treptat ar fi în regulă. Cred că este util că președintele Xi a spus: nu, fără arme nucleare. Asta nu ar fi acceptabil.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
