FOTO. Un vulcan din Indonezia a erupt. Norul de cenușă a ajuns la trei kilometri înălțime

Data actualizării: Data publicării:
vulcanul merapi
Merapi, cu o altitudine de 2.891 de metri şi al cărui nume înseamnă „Munte de foc”, este cel mai activ vulcan din Sumatra. FOTO: Profimedia Images

Un vulcan din vestul Indoneziei a erupt duminică, expulzând în atmosferă o coloană de cenuşă care a ajuns o altitudine de trei kilometri, a anunţat o sursă oficială, transmite AFP, citată de Agerpres.

Cenuşa expulzată de Muntele Merapi, a cărui erupţie este în curs de desfăşurare, a fost observată la o altitudine de 3.000 de metri deasupra vârfului său, a declarat Hendra Gunawan, şeful Centrului indonezian de Vulcanologie şi Riscuri Geologice.

Erupţia, care s-a produs pe insula Sumatra, a început la ora locală 14:54 (07:54 GMT) şi nu a provocat victime sau pagube materiale imediate.

„Putem observa această coloană de cenuşă foarte densă, de un gri închis, care se înclină către est. Nici persoanele care locuiesc în jurul vulcanului, nici turiştii nu au dreptul de a intra în interior (în zona de restricţie - n.r.), pe o rază de trei kilometri în jurul craterului”, a declarat Gunawan, citat într-un comunicat.

Merapi are o altitudine de 2.891 de metri

Merapi, cu o altitudine de 2.891 de metri şi al cărui nume înseamnă „Munte de foc”, este cel mai activ vulcan din Sumatra.

Potrivit autorităţilor, nivelul de alertă se află în prezent la a treia treaptă, pe o scară alcătuită din patru trepte.

„Ploaia de cenuşă a ajuns acum în oraşul Bukittinggi”, al treia localitate ca mărime din Sumatra, cu peste 100.000 de locuitori, a anunţat Ahmad Rifandi, un responsabil din cadrul staţiei de monitorizare de pe Muntele Merapi, adăugând că locuitorii care ies afară au fost sfătuiţi să poarte „pălării, ochelari şi măşti”.

Indonezia este situată pe „Cercul de Foc al Pacificului”, o regiune în care convergenţa plăcilor continentale provoacă o activitate vulcanică şi seismică semnificativă. În această ţară se află aproape 130 de vulcani activi.

În luna mai, cel mai activ vulcan din ţară, Merapi, de pe insula Java, a erupt, lava ajungând la peste doi kilometri distanţă de crater.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri