FMI blochează accesul Afganistanului la resursele instituției. Din ce se finanțează, totuși, talibanii?
Fondul Monetar Internațional a blocat accesul Afganistanului la finanțare, astfel ca banii să nu ajungă la talibani. Pe de altă parte, finanțele suverane ale țării, în ansamblul lor, sunt puse, totuși, la adăpost. Talibanii ar avea acces doar la 0,1 până la 0,2 la sută din rezervele financiare totale. Și atunci, din ce se finanțează?
La FMI, în cadrul noii emisiuni de drepturi speciale de trageri, Kabulul avea disponibile 440 de milioane de dolari în noi rezerve monetare, iar tragerea era programată pentru luni. FMI a luat miercuri decizia de a bloca accesul Afganistanului. A făcut-o la presiunea Trezoreriei Statelor Unite, care vrea să se asigure că nu vor ajunge bani la dispoziția fundamentaliștilor.
În același timp, activele externe ale Afganistanului sunt înghețate.
Ce avuție are statul afgan?
Rezervele internaționale ale Băncii Centrale a țării sunt păstrate peste hotare și acestea însumează circa 9 miliarde de dolari.
Activele, în special lichidităţi şi aur, se află în conturile Fed-ului american, la Banca Reglementelor Internaţionale și alte entități occidentale.
Afganistanul deținea lingouri de aur în valoare de 1,32 de miliarde de dolari la Rezerva Federală din New York. În plus, avea investiții în valoare de 6,1 miliarde de dolari prin intermediul Băncii pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Rezervei Federale din New York și Băncii Reglementelor Internaționale.
Afganistanul se bazează mult și pe remitențe, bani trimiși de cei care muncesc peste hotare. Însă și Western Union a anunţat suspendarea de luni a transferurilor de bani către Afganistan. Potrivit datelor Băncii Mondiale, remitențele către Afganistan au ajuns anul trecut la aproape 790 de milioane de dolari.
În 2020, produsul intern brut al ţării a fost estimat la 19,8 miliarde de dolari.
Ajutoarele internaţionale sunt însă cruciale pentru ţară. Anul trecut au reprezentat 43% din PIB.
Practic, odată cu reinstaurarea regimului fundamentalist, ajutoarele nu vor mai veni, iar o parte foarte mare din PIB va dispărea.
Talibanii sunt mega-bogați. Rolul mollahului Yaqoob
Ar putea părea că islamiștii proaspăt instalați la putere la Kabul sunt lăsați fără resurse financiare, dar în fapt, militanții talibani din Afganistan au devenit mai bogați și mai puternici de când regimul lor islamic fundamentalist a fost răsturnat de la putere de forțele americane, în 2001.
În anul fiscal care s-a încheiat în martie 2020, talibanii ar fi avut profituri de 1,6 miliarde de dolari. În comparație, guvernul afgan a făcut 5,55 miliarde de dolari în aceeași perioadă.
În cazul talibanilor, este o creștere de la 1 miliard de dolari și s-ar datora mollahului Yaqoob, fiul fostului lider spiritual al talibanilor, mollahul Mohammad Omar. Yaqoob a preluat supervizarea operațiunilor financiare ale grupării jihadiste după moartea tatălui său.
Dezvăluiri despre sursele de venit ale talibanilor au apărut în toamna anului trecut într-un raport confidențial al NATO, obținut ulterior de Radio Europa Liberă.
Hanif Sufizada, analist de politică economică la Centrul pentru Studii Afgane de la University of Nebraska Omaha, a publicat în 8 decembrie 2020 un articol în The Conversation în care detalia sursele de finanțare ale talibanilor.
Droguri - 416 milioane de dolari
Între 2015 și 2020, adică timp de cinci ani, din Afganistan a provenit cam 84% din producția globală de opiu, potrivit raportului Națiunilor Unite privind situația drogurilor în lume în 2020.
O mare parte din profiturile ilicite obținute din droguri ajung la talibani, care gestionează opiul în zonele aflate sub controlul lor.
Aproape 90 la sută din heroina de pe piața mondială ar proveni numai de pe valea râului Helmand, care până de curând a fost principalul fief al talibanilor, în sudul Afganistanului.
Gruparea talibană impune o taxă de 10% pe fiecare verigă din lanțul de producție a drogurilor, potrivit unui raport din 2008 al Afghanistan Research and Evaluation Unit, o organizație de cercetare independentă din Kabul.
Lanțul de producție include fermierii afgani care cultivă macul, principalul ingredient al opiului, laboratoarele care îl transformă în drog și comercianții care scot produsul final din țară.
Citiți și: Își vor permite talibanii să renunțe la producția de droguri? (analiză AFP)
„Taxele” pe minerit - până la 464 milioane de dolari
Pe de altă parte, extragerea minereului de fier, a marmurei, a cuprului, aurului, zincului și a altor metale și minerale rare din zona muntoasă a Afganistanului este o afacere din ce în ce mai profitabilă pentru talibani. Atât micii operatori, cât și marile companii miniere afgane plătesc un fel de „taxă” militanților talibani pentru ca aceștia să le permită să își mențină afacerile în funcțiune. Cei care nu plătesc sunt amenințați cu moartea.
Talibanii ar câștiga astfel 400 de milioane de dolari pe an de pe urma mineritului. NATO are o estimare chiar mai mare, la 464 de milioane de dolari - în orice caz, în creștere de la doar 35 de milioane de dolari în 2016.
China și Emiratele Arabe Unite ar fi principalii cumpărători ai acestor materiale brute.
Citiți și: Talibanii stau pe resursele minerale de 1 trilion de dolari, de care lumea are nevoie disperată
Extorcare și taxe de protecție - 160 de milioane de dolari
Asemenea unui guvern, talibanii taxează oamenii și industriile din teritoriile aflate sub controlul lor. Ei emit chiar și chitanțe oficiale de plată a „impozitelor”.
Printre industriile „impozitate” se numără operațiunile miniere, mass-media, telecomunicațiile și proiectele de dezvoltare finanțate din ajutor internațional.
Șoferii sunt, de asemenea, taxați pentru utilizarea drumurilor din regiunile controlate de talibani, iar comercianții plătesc talibanilor pentru dreptul de a face afaceri.
Gruparea impunea, de asemenea, o formă tradițional islamică de impozitare, numită „ushr” - care reprezintă o taxă de 10% pe recolta unui fermier - și „zakat”, o taxă de 2,5% pe avere.
De când se află mollahul Yaqoob la conducere, veniturile din aceste taxe - echivalente unor operațiuni de extorcare - aduc talibanilor aproximativ 160 de milioane de dolari anual.
Donații caritabile - 240 de milioane de dolari
Talibanii primesc contribuții financiare secrete de la donatori privați și instituții internaționale din întreaga lume.
Multe dintre donațiile talibanilor provin de la organizații caritabile și trusturi private situate în țările din Golful Persic, o regiune care, din punct de vedere istoric, simpatizează cu insurgența religioasă a grupului. Aceste donații se ridică la aproximativ 150-200 de milioane de dolari anual, potrivit Centrului pentru cercetare și studii politice afgane din SUA.
Multe dintre aceste organizații caritabile se află pe lista Departamentului Trezoreriei din SUA cu grupările care finanțează terorismul.
Pe de altă parte, sunt și cetățeni privați din Arabia Saudită, Pakistan, Iran și unele națiuni din Golful Persic care ajută, de asemenea, la finanțarea talibanilor, contribuind cu alte 60 de milioane de dolari anual la finanțarea rețelei Haqqani, afiliată talibanilor, potrivit agențiilor americane de combatere a terorismului.
Exporturi - 240 de milioane de dolari
În parte pentru a spăla banii murdari, talibanii importă și exportă diverse bunuri de consum curent, potrivit Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Printre companiile afiliate cunoscute se numără multinaționala Noorzai Brothers Limited, care importă piese auto și vinde vehicule reasamblate și piese de schimb pentru automobile.
S-a estimat că venitul net al talibanilor din exporturi este de aproximativ 240 de milioane de dolari pe an.
Imobiliare - 80 de milioane de dolari
Talibanii dețin și proprietăți imobiliare în Afganistan, Pakistan și posibil și în alte țări. Raportul NATO estima că veniturile anuale din proprietăți imobiliare se ridică la aproximativ 80 de milioane de dolari.
Țări care plătesc talibanii în secret
Potrivit unui reportaj BBC, un raport clasificat al CIA estima în 2008 că talibanii au primit 106 milioane de dolari din surse străine, în special din statele din Golf. Dar în prezent, se crede că înseși guvernele Rusiei, Iranului, Pakistanului și Arabiei Saudite îi finanțează pe talibani, potrivit a numeroase surse americane și internaționale.
Experții spun că aceste fonduri ar putea ajunge până la 500 de milioane de dolari pe an, dar este dificil să se stabilească o cifră exactă pentru acest flux de venituri.
În orice caz, anul trecut, The New York Times dezvăluia că o unitate specială a serviciilor militare de informații ale Rusiei ar fi oferit în secret recompense unor militanți având legături cu talibanii pentru a ucide membri ai forțelor coaliției din Afganistan, inclusiv soldați americani. S-ar fi întâmplat chiar în timp ce Washingtonul purta negocieri de pace pentru a pune capăt sângerosului și îndelungatului război din această țară.
Oficialii citați de NYT au spus că în spatele acțiunii de „stimulare financiară” a talibanilor ar fi fost Unitatea 29155, subordonată serviciului de informații al armatei ruse (GRU), despre care s-a spus că ar avea legătură și cu otrăvirea, în martie 2018, la Salisbury, a lui Serghei Skripal, el însuși fost agent GRU, care a lucrat însă și pentru serviciile de informații britanice.
Așa se face că timp de aproape 20 de ani, banii talibanilor au finanțat haosul, distrugerile și moartea din Afganistan. Iar pentru a lupta împotriva insurgenței, fostul guvern afgan sprijinit de Occident a cheltuit foarte mult pe dotările pentru război, adesea în detrimentul serviciilor publice de bază și al dezvoltării economice, pentru ca în final, să renunțe la putere fără luptă în fața ofensivei talibanilor.
Editor : Luana Pavaluca
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News