„Fasciștii români”. Cum a folosit Rogozin războiul din Transnistria ca să acceadă la putere în Rusia

În cartea sa din 2006, „Dușmanul poporului” (Vrag Naroda), vicepremierul rus Dmitri Rogozin susține că, în 1992, s-a înrolat voluntar în războiului de pe Nistru pentru a lupta împotriva Republicii Moldova și a „fasciștilor români”, etichetă care măsoră cât se poate de explicit sentimentele oficialului de la Moscova față de România.

Ani mai târziu, mai exact, din 2011, Dmitri Rogozin avea să primească pe mână dosarul transnistrean, în calitate de reprezentant special al Rusiei în entitatea separatistă din stânga Nistrului, care constituie un exemplu de matriță a jocurilor geopolitice ruse din fostul spațiu sovietic.

În timp ce presupusa participare a lui Rogozin cu arma în mână la conflictul armat din 1992 rămâne confirmată numai unilateral, doar de către vicepremierul rus, lipsind o „relatare credibilă” a unui martor, există însă un substrat de capital politic esențial în cariera oficialului rus care se degajă din acest obscur element biografic, consideră expertul Stanislav Secrieru.

Opinia lui Secrieru apare într-o analiză publicată în cadrul proiectului-antologie coordonat de către Kacper Rekawek, de la Institutul de Politici GLOBSEC din Bratislava. În luna mai a acestui an, sub egida Institutului slovac a apărut un studiu despre fenomenul luptătorilor străini care participă în războaiele altor state. Secrieru analizează felul în care luptătorii post-URSS și-au clădit carierele politice pe seama conflictelor armate la care au luat parte. 

Din considerațiile analistului reiese că Republica Moldova a servit, în cazul lui Dmitri Rogozin, ca rampă de lansare în prim-planul politicii la nivel înalt din Rusia. Expertul îl poziționează pe vicepremierul rus în categoria „constructorilor de imperiu” din Rusia post-sovietică. Ce erau acești „constructori de imperiu”? Un cocktail de pan-naționaliști ruși de diferite viziuni politice, dar care aveau un lucru în comun: militau pentru restaurarea imperială a Rusiei, într-o formă sau alta.  

Dmitri Rogozin, scrie expertul, și-a folosit acest episod militar pentru a-și crea „aura unui etnic rus care păzește fostul spațiu sovietic”.

După conflictul de pe nistru, Dmitri Rogozin a intrat în politică şi a cunoscut o ascensiune rapidă în formaţiunea Patria, partid considerat de opoziţia de la Moscova drept o invenţie a Kremlinului. Din 1997, el a devenit membru al Dumei de Stat, cu un discurs bazat pe protejarea drepturilor ruşilor, oriunde ar fi aceştia şi mai ales în afara Rusiei, dar în regiunea ex-sovietică. În acea perioadă, Rogozin a depus şi un proiect de lege privind alipirea regiunii transnistrene la Federaţia Rusă.

În 2008, el a devenit un nume cunoscut la nivel internaţional, după ce a fost numit ambasador al Rusiei la NATO şi s-a remarcat prin critici dure la adresa Alianţei şi a politicii sale de extindere, în special în ţările baltice. De asemenea, el a criticat NATO pentru apropierea de Kiev şi a ameninţat Ucraina cu secesiunea estului rusofon.

„Rogozin reprezintă cazul rar când un fost luptător strain se întoarce ca reprezentant guvernamental în zona de conflict în care a luptat anteriror”, mai scrie Stanislav Secrieru.

Citiți și: Rogozin hibridul – De ce a creat Putin acest personaj