„Exporturile de petrol şi hrană pentru regimul sionist trebuie oprite”. Liderul Iranului cere statelor musulmane să boicoteze Israelul

Data actualizării: Data publicării:
Ali Khamenei si steagul iranului pe fundal
Foto: Profimedia Images

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat miercuri un apel către statele musulmane să-şi suspende exporturile de petrol şi produse alimentare către Israel, căruia i-a cerut să pună capăt bombardamentelor asupra Fâşiei Gaza, potrivit media de stat, transmite Reuters, preluat de Agerpres. 

Bombardamentele asupra Fâşiei Gaza trebuie să înceteze imediat...fluxul exportului de petrol şi hrană pentru regimul sionist trebuie să fie oprit”, a declarat Khamenei într-un discurs, citat de media de stat iraniană.

Israelul a jurat să elimine gruparea islamistă Hamas, susţinută de Teheran, care conduce Fâşia Gaza, ca represalii la atacul din 7 octombrie în care au fost ucise 1.400 de persoane, iar alte sute au fost luate ostatice. 

Israelul a lansat bombardamente fără precedent asupra Fâşiei Gaza şi a impus un asediu complet asupra enclavei. Administraţia Hamas afirmă că peste 8.000 de persoane au fost ucise. 

Liderii religioşi ai Iranului au ameninţat Israelul cu escaladarea dacă nu pune capăt agresiunii împotriva palestinienilor, afirmând că grupări armate, susţinute de Teheran în Orientul Mijlociu, sunt gata să treacă la acţiune.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri