Este atât de frig în SUA încât berea îngheață în sticle înainte să ajungă la destinație

Data actualizării: Data publicării:
vortex polar sua, oameni, ger, apa inghetata, chicago
Foto: Agerpres

Berea rece este grozavă. Berea înghețată, nu prea, scrie CNN, într-un material despre consecințele vortexului polar care afectează Vestul Mijlociu al Statelor Unite.

vortex polar sua
Foto: Agerpres

Valul de frig care afectează SUA în aceste clipe a fost descris ca „gerul unei generații”. Este un fenomen atât de rar încât puțin probabil să se mai întâmple curând.

Temperaturile foarte scăzute au și consecințe însă. Operatorii de căi ferate au dat foc șinelor de tren în Chicago, pentru a asigura continuarea transportului feroviar, autoritățile și medicii avertizează oamenii asupra degerăturilor pe care le riscă dacă stau și numai pentru câteva minute afară, baloanele de săpun îngheață pe loc, apa fiartă se transformă instant în zăpadă, iar berea… îngheață în sticle înainte să ajungă la destinație.

Berea din camioanele companiei Kegged a înghețat în trafic, marți, iar asta înainte ca temperaturile să ajungă la valorile record anunțate de meteorologi. Așă că majoritatea transporturilor de bere din SUA, mai ales din nord, au fost sistate în așteptarea unor temperaturi mai prietenoase.

8 persoane moarte în urma valului de frig polar care a cuprins zona centrală a ţării

Un vânt arctic îngheţat cunoscut ca „vortex polar” a adus temperaturi minime record în cea mai mare parte a zonei de centru din SUA, scrie news.ro, care citează The Guardian.

Cel puţin opt persoane au murit din cauza temperaturilor record, printre care şi un bărbat din statul Illinois care a fost găsit la câteva ore după ce a căzut încercând să intre în locuinţa sa şi un student de la Universitatea din Iowa găsit în spatele unei săli academice la câteva ore înainte de răsărit. Un bărbat a fost lovit de un plug de zăpadă iar o maşină SUV a lovit o altă persoană pe stradă înzăpezită din nordul statului Indiana în timp ce un bărbat din Milwaukee a murit îngheţat într-un garaj, au informat autorităţile.

Şcolile au fost închise miercuri şi joi în multe oraşe, inclusiv în Chicago, unde se află al treilea cel mai mare sistem şcolar din ţară iar poliţia a avertizat că există riscul unor accidente pe autostrăzile îngheţate.

Poşta din SUA, într-o decizie rar întâlnită, şi-a anulat livrările în anumite părţi din Dakota de Sud şi Dakota de Nord şi din Ohio.

Temperaturile din Chicago au ajuns la o minimă de -30 de grade Celsius miercuri, cu puţin peste minima record înregistrată în ianuarie 1985.

Meteorologul Andrew Orrison a informat că printre cele mai scăzute temperaturi s-au înregistrat în International Falls, Minnesota, acolo unde termometrele au arătat -48 de grade Celsius, mai frig şi decât la Polul Sud unde se aşteptau temperaturi de -31 de grade Celsius.

În multe oraşe, există îngrijorări privind oamenii străzii, care nu au unde să se ferească de frig. Activiştii pentru drepturile omului susţin că nu există destule paturi în adăposturi pentru ei.

Cel puţin 2.700 de zboruri au fost anulate miercuri, cele mai multe fiind la cele două aeroporturi din Chicago. Alte 1.800 de zboruri programate pentru joi au fost anulate, de asemenea.

Operatorul feroviar Amtrack a informat că a anulat toate trenurile din şi în afara Chicago.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...