Preşedintele francez Emmanuel Macron a început miercuri o vizită în Statele Unite, cu un tur la sediul agenţiei spaţiale americane NASA, împreună cu vicepreşedinta americană Kamala Harris.
Emmanuel Macron va fi primit joi de președintele Joe Biden la Casa Albă.
Administraţia americană a descris Franţa drept „aliatul cel mai vechi” şi a lăudat angajamentul lui Macron după invazia rusă în Ucraina.
Cu toate acestea, se aşteaptă ca Biden şi Macron să abordeze şi unele subiecte sensibile, scris AFP, potrivit Agerpres.
În timpul întâlnirii cu preşedintele francez, Kamala Harris a salutat în Paris „un aliat vital” al SUA, iar amândoi au subliniat importanţa cooperării în spaţiul extraterestru.
Macron a descris spaţiul ca un nou loc de conflict, ceea ce face cu atât mai importantă cooperarea între state care sunt la fel de angajate faţă de ştiinţă şi valori democratice comune.
Discuţiile dintre Biden şi Macron, care vor fi precedate de un dineu informal, se vor axa pe războiul din Ucraina şi vor mai aborda subiecte precum China, Iran, regiunea indo-pacifică şi cooperarea economică, de exemplu în sectorul energetic, potrivit unui comunicat emis de administraţia americană în avans.
Franţa se află în centrul a multe dintre aceste probleme, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, John Kirby, care l-a numit pe Macron „un lider dinamic” în G7, „mai ales acolo, în Europa”. Acesta este motivul pentru care Biden l-a ales ca oaspete pentru prima vizită de stat pe care o găzduieşte la Casa Albă, a adăugat oficialul american.
Editor : B.P.