Elon Musk, directorul executiv al Tesla, le-a cerut angajaților să revină la birou sau să părăsească compania, potrivit unui email trimis acestora marți, relatează Reuters. "Dacă nu vii, vom presupune că ai demisionat", mai scrie în documentul intern care ar fi fost trimis de CEO-ul firmei.
„Toată lumea de la Tesla trebuie să petreacă cel puțin 40 de ore la birou pe săptămână”, se mai arată în email.
Două surse din interiorul companiei au confirmat autenticitatea e-mailului. Reprezentanții Tesla nu au răspuns la solicitarea Reuters de a comenta informațiile și nici Elon Musk nu a putut fi contactat.
De asemenea, Musk ar "revizui și aproba" orice caz în care unul dintre angajați nu a putut întruni numărul minim de ore lucrate de la birou, din motive legitime.
Tesla se alătură unui val de companii care impun angajaților să se întoarcă la birou. În timp ce unele companii le oferă angajaților posibilitatea să aleagă dacă lucrează de acasă sau nu, altele, inclusiv Google, mizează mai degrabă pe interacțiunile dintre colegi, care ar fi mai eficiente.
În luna martie, directorul general al Twitter, Parag Agrawal, a scris pe rețeaua socială că birourile Twitter se vor redeschide, dar că angajații ar putea în continuare să lucreze de acasă dacă își doresc acest lucru.
"Oriunde vă simțiți cel mai productiv și creativ este locul unde veți lucra și asta include lucrul de acasă cu normă întreagă pentru totdeauna", a spus atunci Agrawal.
Editor : A.A.