Rabinul Mei Hecht a declarat într-un interviu pentru CNN că o mamă împreună cu fiica sa din Chicago au fost răpite de teroriștii Hamas din Israel. El susține că familia celor două femei este devastată și așteaptă orice veste despre ele.
Judith Tai Raanan şi fiica ei de 17 ani, Natali Raanan, au mers în Israel pentru a sărbători cea de-a 85-a aniversare a bunicii lui Natali Raanan, scrie News.ro.
Mama şi fiica sunt acum ţinute ostatice de Hamas. Rabinul Mei Hecht a declarat, luni seară, pentru Kaitlan Collins de la CNN, că familia este mai mult decât devastată, în timp ce continuă să aştepte orice veste despre membrii familiei lor.
„Este o parodie, este o devastare, durerea este pur şi simplu de neimaginat”, a spus Hecht.
Hecht a descris-o pe Judith ca fiind o persoană plină de bucurie şi veselie. Înainte de a călători în Israel, Hecht a spus că Judith Raanan i-a lăsat în dar o carte de rugăciuni roz pentru fiica sa de 7 ani.
„Faptul că cineva care locuieşte alături de noi şi care face parte din comunitatea noastră este ostatică în Israel face ca devastarea, durerea şi suferinţa pe care le simt toţi evreii din întreaga lume să fie cu atât mai reale”, a spus rabinul Hecht.
Editor : C.L.B.