După două săptămâni de la reluarea cursurilor, Franța închide 80 de școli din cauza creșterii cazurilor COVID
Data publicării:
Franța închide peste 80 de școli, la doar două săptămâni de la reluarea cursurilor din cauza creșterii numărului de îmbolnăviri cu coronavirus, în timp ce în zece universităţi, inclusiv facultăţi de medicină, au apărut cazuri de COVID-19, au declarat oficialii.
Ministrul francez al Educației a încercat să calmeze spiritele pe motiv că în preuniversitar sunt afectate doar 0,13 la sută din cele 60.000 de școli din țară. Totuși, este vorba de peste 2.000 de clase ale căror cursuri au fost suspendate.
"Aceste cifre sunt încă foarte mici. Este un început bun de an şcolar (...), cel mai bun posibil având în vedere criza sanitară", a declarat oficialul la televiziunea LCI. "Avem aproximativ 1.200 de noi cazuri de elevi cu COVID comparativ cu săptămâna trecută", a spus Blanquer amintind că, de regulă, "închidem o clasă în cazul în care există trei cazuri" de infectare.
Și în zece universități, inclusiv în facultăți de medicină, sunt cazuri de infectare cu noul coronavirus. Doar la facultatea de medicină din Montepellier, de exemplu, 60 de studenți au fost