Donald Trump crede că schimbul de deținuți SUA-Rusia este o ”victorie a lui Putin”. De ce Putin transmite același lucru

Data publicării:
Donald Trump. Foto: Profimedia Images
Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Fostului președinte american, actual candidat pentru realegerea la Casa Albă, Donald Trump, nu-i place schimbul de deținuți încheiat între Rusia și Occident, la care au lucrat CIA și FSB, după cum a spus Kremlinul, și care a fost catalogat drept ”istoric”. Pentru Trump, este ”o victorie pentru Putin, o afacere bună pe care au făcut-o rușii”. 

"Ruşii au făcut o afacere bună", a declarat candidatul republican despre cel mai mare acord de eliberare de deţinuţi de la sfârşitul Războiului Rece. Acest schimb a inclus 26 de persoane, între care jurnalistul american Evan Gershkovich de la Wall Street Journal.

"Cred că este minunat că Evan se întoarce", a spus Donald Trump într-un interviu pentru Fox Business. "Dar aceste acorduri sunt teribile, vor duce la un număr considerabil de răpiri", consideră el.

În afară de reporterul Wall Street Journal deţinut din martie 2023, pe lista persoanelor eliberare figurează şi fostul puşcaş american Paul Whelan, încarcerat pentru spionaj în Rusia de la sfârşitul anului 2018.

”Se creează un precedent foarte rău”

"Nu voi critica" acest acord, a spus Trump, afirmând că este "bine că ei s-au întors acasă". Dar ruşii "au făcut o afacere fenomenală, iar aceasta creează un precedent foarte rău", a apreciat el.

Candidatul republican a spus apoi că preşedintele Joe Biden şi vicepreşedintele său Kamala Harris, noul său adversar la alegerile din noiembrie, "nu sunt respectaţi" pe scena internaţională, conform AFP.

Întrebat joi despre unele dintre criticile aduse de Donald Trump, care pretinde de mai multe luni că ar fi putut încheia cu uşurinţă un acord privind eliberarea deţinuţilor americani, preşedintele democrat a spus: "De ce nu a făcut-o când era preşedinte?".

Cu o zi în urmă, Trump ceruse mai multe detalii cu privire la schimbul masiv de deţinuţi, a relatat publicaţia The Hill.

Trump a reacţionat la vestea eliberării cetăţenilor americani lăudându-şi propriul bilanţ de schimburi de deţinuţi, într-o postare pe Truth Social, întrebându-se retoric dacă Statele Unite au dat cumva bani în schimbul americanilor eliberaţi din închisorile ruse.

Vrea detalii

"Deci, când vor face publice detaliile schimbului de deţinuţi cu Rusia? Câţi oameni primim faţă de ei? Le plătim şi bani gheaţă? Ne dau şi ei bani cash (vă rog să retrageţi această întrebare, pentru că sunt sigur că răspunsul este NU)?", a întrebat fostul preşedinte în postarea sa.

"Eliberăm criminali, ucigaşi sau huligani? Sunt doar curios, pentru că noi nu facem niciodată afaceri bune, în nimic, dar mai ales în ceea ce priveşte schimburile de prizonieri", a adăugat Trump.

Fostul preşedinte a continuat, spunând că oferirea de bani unei ţări adverse ar fi un "precedent negativ pentru viitor".

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a respins aceste acuzaţii în cadrul unui briefing joi seara, afirmând că nu s-au dat bani şi nu au fost relaxate sancţiunile împotriva Rusiei ca parte a acordului.

Preşedintele Biden a declarat joi că Gershkovich şi Whelan, alături de Alsu Kurmaşeva - cu dublă cetăţenie, ruso-americană - şi Vladimir Kara-Murza - cetăţean ruso-britanic, posesor de Green Card - au fost eliberaţi ca parte a celui mai mare schimb de deţinuţi cu Rusia de după Războiul Rece. De asemenea, au fost eliberaţi cinci germani şi şapte deţinuţi politici ruşi. 

BBC: De ce Putin crede că iese victorios

”Este ceva ce Vladimir Putin face rar: merge la aeroport pentru a se întâlni cu oamenii care coboară din avion. Personal. Dar a fost acolo aseară: pe pista aeroportului Vnukovo din Moscova, pentru a-i întâlni și a-i saluta pe rușii a căror eliberare a obținut-o din închisori străine; parte a celui mai mare schimb de prizonieri dintre Rusia și Occident de la Războiul Rece. Din avion și pe scări au coborât 10 persoane, inclusiv spioni, agenți adormiți și un asasin condamnat”, comentează BBC, într-o analiză intitulată ”De ce Putin crede că el este victoriosul în acest schimb de deținuți”.

"Felicitări pentru întoarcerea voastră în Patrie!", le-a spus el.

Se putea spune că Kremlinul crede că are ceva de sărbătorit, comentează BBC.

Au fost desfășurate un covor roșu și o gardă de onoare. Au fost buchete de flori și - pentru unii - îmbrățișări din partea președintelui. Putin l-a îmbrățișat pe Vadim Krasikov, asasinul FSB condamnat pe viață în Germania pentru asasinarea unui disident cecen de origine georgiană.

Președintele Putin le-a promis tuturor distincții de stat

"Aș dori să mă adresez celor dintre voi care au o legătură directă cu serviciul militar", a continuat el. "Vă mulțumesc pentru loialitatea față de jurământul depus și pentru datoria față de Patria voastră, care nu v-a uitat nicio clipă".

În prezent, presa pro-Kremlin transmite un alt mesaj: "Drum bun" pentru cei pe care Rusia i-a eliberat din închisorile sale și care au fost trimiși în străinătate.

"Opt ruși care fuseseră încarcerați în țările NATO s-au întors în patrie în schimbul unor persoane care acționau în detrimentul securității naționale a Rusiei", afirmă ziarul guvernamental.

Referindu-se la disidenții eliberați de Moscova, Komsomolskaia Pravda susține că "aceștia au părăsit fosta lor Patrie și au zburat spre cei care i-au angajat".

Încercări de discreditare a criticilor și opozanților; laude abundente pentru susținătorii loiali care sunt prezentați ca adevărați patrioți. Toate acestea ajută autoritățile să convingă poporul rus că schimbul de prizonieri a fost un succes pentru Kremlin.

”Nu există nicio îndoială că Kremlinul consideră schimbul de prizonieri drept o victorie pentru Moscova. A obținut ceea ce își dorea... și-a recuperat agenții, inclusiv pe cel care era numărul 1 pe lista sa de dorințe, Krasikov. Inițial, autoritățile germane nu au fost dispuse să elibereze un asasin condamnat, despre care un tribunal german concluzionase că acționase în numele autorităților ruse. Această reticență s-a atenuat pe măsură ce un acord mai larg a prins contur”, mai scrie BBC.

Dar de ce a fost atât de important pentru Kremlin să obțină eliberarea lui Vadim Krasikov și să îl aducă acasă?

Ziarele rusești de astăzi oferă un indiciu.

"Ne întoarcem oamenii", titrează ziarul guvernamental Rossiiskaia Gazeta, "Nu-i abandonăm pe ai noștri!", declară tabloidul pro-Putin Komsomolskaia Pravda.

Acesta este exact mesajul pe care Kremlinul vrea să îl transmită agenților și spionilor săi: dacă vă trimitem în misiuni în străinătate și lucrurile merg prost, vom găsi o modalitate de a vă aduce acasă, conchide BBC.

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”