Video Doi vecini au rupt legăturile diplomatice. Ce urmări ar putea avea reactivarea unui conflict istoric într-o zonă deja sensibilă
Algeria a rupt relațiile diplomatice cu Marocul, pe care îl acuză de complot împotriva sa. Evenimentul nu a fost o surpriză pentru marocani, obișnuiți deja să fie folosiți de oficialii algerieni pentru a distrage atenția propriilor cetățeni de la problemele interne ale Algeriei. Tensiunile au apărut însă la scurt timp după ce regele Marocului, Mohammed al VI-lea, ținuse un discurs în care îndemna la o reconciliere autentică între cele două țări, ca să facă față împreună provocărilor economice și de securitate din nordul Africii. Hassan Abouyoub, ambasadorul Marocului la București, vorbește într-un interviu pentru Digi24 despre complicata situație istorică dintre vecinii magrebieni și avertizează că securitatea Europei în următorii 20 de ani va depinde de modul în care Europa va trata această regiune a lumii.
O istorie tensionată stă între două națiuni care nu și-au manifestat prea des prietenia. Sunt nu doar vecine, ci aproape surori. Au o frontieră comună de 1.550 de kilometri, aceeași religie și cetățeni cu obiceiuri similare. Ce le separă într-o manieră care parte ireconciliabilă este ideologia politică diferită. Conflictul înghețat care stă de fapt la baza acestor tensiuni este disputa pe teritoriul Sahara de Vest sau Sahara Occidentală. Marocanii consideră regiunea a lor, în timp ce Algeria îi susține pe cei care au declarat independența acelei bucăți de deșert, Frontul Polisario.
Conflictul dintre două modele de guvernare
Cristina Cileacu: Vorbim, de data aceasta, despre o ruptură diplomatică între doi vecini. Mă refer la ţara dvs, Maroc, şi la Algeria. Iar problema Sahara de Vest, care nu este ceva nou, acum reînvie şi întrebarea este: cum se face că în acest moment întreaga situaţie revine în atenţia publicului?
Hassan Abouyoub, ambasadorul Marocului la București: Este un proces lung. Nu este doar problema Sahara de Vest, este mai mult decât atât. Trebuie să ne întoarcem la trecutul imediat, mă refer la perioada de după independență, la începutul anilor '60, sfârșitul anilor '50, pentru că relațiile noastre cu Algeria au început cu mișcările de eliberare (n.r. - de sub colonialism). Înainte de asta, era doar Franța, nu exista Algeria, exista doar Franța. Și în acest proces, desigur, am dezvoltat o mulțime de solidarități, multe întreprinderi comune în lupta împotriva colonialismului francez. În această paranteză nu ne-am ocupat niciodată de problema graniţei, niciodată, pentru că am crezut asta, că între fraţi, această problemă ar trebui rezolvată, să spunem, normal, ca într-o familie. Istoria a luat însă un alt curs.
Primul acord pe care l-am semnat cu așa-numitul guvern provizoriu revoluționar a fost imediat anulat de noul guvern militar, care a expulzat civilii care au condus procesul de independență. După aceea a început primul război. Am avut trei, aproape patru războaie cu Algeria, toate legate de această problemă a granițelor Saharei. Și de ce problema Saharei?
Atunci când Marocul a decis să meargă la Curtea Internațională de Justiție, s-a întâmplat imediat după acordul global semnat de Algeria și Maroc, ca să închidă complet problema granițelor și a teritoriilor disputate, care sunt Tindouf și Oum El Achar. Ele sunt menținute în suveranitatea algeriană, dar cu scopul exploatării comune a resurselor, a libertății de circulație, a libertății de transport prin Sahara până la Agadir etc. Din păcate, punerea în aplicare a acestor angajamente nu a apărut în negocieri, iar guvernul marocan a decis, regele a decis să nu ratifice acest acord. Neratificarea acestui acord, alăturat deciziei Curții Internaționale de Justiție, a creat panică în Alger. Au spus: Aha! Poate Marocul face jocuri cu noi, poate va merge în justiţia internaţională ca să revizuiască înţelegerea despre granițe pe care am făcut-o! Ceea ce nu este adevărat deloc.
Deci, toate angajamentele asumate în acest cadru până în prezent sunt complet înghețate. Și înțelegeți atunci că problema nu este doar o problemă a teritoriului în litigiu, este mai mult decât o problemă de conducere. Este conflictul dintre două modele de guvernare.
Există multe simetrii între Maroc și Algeria în istorie. Istoria noastră: după cum știți, primul rege musulman din Maroc a fost în anul 789. Monarhia actuală are aproape 400 de ani. Și înțelegi atunci că acest dezechilibru creează o mulțime de particularități, așa cum am spus. Avem aceeași limbă, este adevărat, aceeași religie, este adevărat, dar particularitățile sunt foarte mari. Și din acest motiv, trebuie să luăm în considerare nevoia algeriană de timp pentru a-și construi propria națiune, ca să integreze toate contradicțiile. Ceea ce noi am făcut cu secole în urmă. Marocul a decis, sub îndrumarea Maiestăţii Sale, să redeschidă toate faptele istorice pentru a deschide procesul de reconciliere. A durat ceva timp, dar am reuşit şi am închis această problemă a represiunii în anii '60 -'70. Aceste diferențe, desigur, nu sunt bazele reale pe care putem construi mai departe ca să atingem mitul și visul imens: Maghreb. Și poți înțelege că este ceva dincolo de problema Sahara. Pentru a încheia, este o chestiune de discrepanțe, simetrii în procesul nostru istoric, în guvernarea noastră, în democrație etc.
Problema Sahara, creată sub influența Uniunii Sovietice
Cristina Cileacu: Regele Mohammed al VI-ea a avut de curând o declarație în care a spus că Sahara de Vest nu este o chestiune negociabilă. Atunci, ce este negociabil în problema relaţiei dintre Maroc şi Algeria?
Hassan Abouyoub: Problema Sahara a fost creată de Algeria sub influența Uniunii Sovietice. Aceasta era pe harta geopoliticii fostei Uniuni Sovietice. Accesul la Marea Mediterană și accesul la Atlantic sunt visele mari.
Cristina Cileacu: Ale Rusiei.
Hassan Abouyoub: Ale Rusiei, acum Rusia. Și nu este vorba doar de geopolitică, ci și de faptul că algerienii știu foarte bine că nu există nicio alternativă la integritatea teritorială marocană. Pentru că este Maroc. Noi nu ocupăm Sahara. Sahara a fost a noastră înainte ca spaniolii să o invadeze. Ei ştiu asta foarte bine. Iar Curtea Internaţională de Justiţie a declarat acest lucru foarte clar în recomandările sale consultative pentru decizie, că nu este un teritoriu al nimănui, că existau relații între regate, regi şi populaţia de acolo. Deci, cum poate Algeria spune că ocupăm teritoriul? Schimbarea nu este naturală, se datorează faptului că procesul de luare a deciziilor în Algeria este încă un proces militar de luare a deciziilor. Și din acest motiv, atunci când lipsește libertatea presei, să zicem, a opiniei, este foarte dificil să abordăm aceste probleme în lipsa unui mediu democratic. Sunt sigur că problema Sahara va dispărea pentru că oamenii din Algeria cunosc foarte bine istoria ei, marile componente ale acestei și știu foarte bine că este un impediment major în procesul de construire a Magrebului, pentru că Magrebul este o alegere imperativă pentru noi toți, ca să facem față provocărilor mari cu care trebuie să ne confruntăm. Pierdem timpul, este o mare pierdere de timp, dacă pot spune așa. Şi nu ne putem baza pe soluţionarea unui conflict artificial prin sistemul internaţional, dacă principalul jucător care a creat problema și încă o menține, nu este gata să lucreze cu noi. Și nu este nicio altă soluție decât să închidem definitiv problema printr-o soluție politică, așa cum este decis de Consiliul de Securitate (n.r. al ONU). Suntem pregătiți pentru acest lucru, Majestatea Sa a spus-o de multe ori, dar nu putem negocia „marocanismul” Saharei. Niciun cetăţean marocan nu ar accepta. Este foarte clar. Face parte din noi, face parte din istoria noastră, din multiplele noastre procese de identitate şi bineînţeles, Algeria ştie asta foarte bine.
„Aceste puteri coloniale au creat hărţi, nu naţiuni”
Cristina Cileacu: Ați spus că oamenii din Algeria cunosc, de asemenea, această istorie specifică. Observăm acum, pentru că este secolul 21, un fenomen nou, și mă refer la disputa asupra patrimoniului cultural. Dacă urmărim rețele de socializare se poate vedea că această dispută diplomatică dintre Maroc și Algeria se ridică la nivelul în care oamenii spun: couscous este al nostru, tajine este al nostru, caftanul este al nostru. Desigur, identitatea unui popor, a unei țări nu stă în caftan sau în couscous, dar acest tip de abordare nu scoate la suprafață naționalismul atât în Maroc, cât și în Algeria?
Hassan Abouyoub: Ai dreptate legat de modul în care ai pus problema, care este o problemă globală. Avem o moştenire, granițele coloniale, nu numai în Africa de Nord, în Orientul Mijlociu este și mai rău. Aceste puteri coloniale au creat hărţi, nu naţiuni.
Ne confruntăm acum cu răsturnarea regionalismului, a minorităţilor şi, evident, conceptul de suveranitate naţională este pus în pericol de aceste uriașe energii, influenţe care vin de jos în sus. Şi înţelegem, observăm că guvernele, puterile instituite sunt foarte slabe în faţa acestui fapt. Deci, în opinia mea, cred că trebuie să ne gândim de două ori la ceea ce Marocul a sugerat pentru a rezolva problema Saharei. Autonomia nu a apărut pur și simplu, este ceva studiat profund. Este un gând profund. Şi am sugerat asta pentru că este singura soluţie de a gestiona ceea ce aş numi drepturile minorităţilor în cadrul unei naţiuni. Și acest lucru poate fi aplicat tuturor situațiilor de acest gen pe care le observăm acum în Sahel, în Etiopia, în Libia, procesul de reconstrucție a Libiei, în Tunisia, în Algeria. Peste tot avem problemele minorităţilor şi trebuie să reinventăm conceptul, sub umbrela ONU, care reinterpretează faimosul principiu pe care îl împărtăşim cu toţii, pe care îl respectăm: autodeterminarea. Autodeterminare, da, dar în integritatea teritorială, da, și protecția drepturilor acestor minorități.
România este un exemplu foarte bun. Istoria voastră este foarte, foarte asemănătoare cu a noastră. Ați reușit să gestionați cele 18 sau 17 minorități pe care le aveți sub umbrela unei națiuni, protejând interesele și drepturile ungurilor, basarabenilor etc și este firesc ca lucrurile să funcționeze. Ce face munca voastră și mai ușoară este apropierea de Uniunea Europeană. Visul meu ca cetățean al Magrebului este să avem un Magreb unit, pentru că dacă deschidem granițele Magrebului, toate aceaste probleme ale minorităților, ale particularităților, ale identităților pot fi dizolvate.
Dispută diplomatică, breșă pentru terorism
Cristina Cileacu: Și dacă vorbim despre Sahel, aceasta este o regiune care înseamnă, de asemenea, pericol de terorism, pentru că asta e noul teren fertil pentru dezvoltarea acestui fenomen. Iar Marocul şi Algeria sunt primele afectate de ameninţări şi trebuie, de asemenea, să se ocupe de ameninţările teroriste din regiune şi nu numai, pentru că sunt un fel gardian al păcii pentru restul lumii. Ce s-ar putea întâmpla, dacă țările acestea nu lucrează în prezent la nivel diplomatic, pot doar să presupun că nu lucrează împreună la nivelul serviciilor de intelligence?
Hassan Abouyoub: Ceea ce este adevărat și regretăm profund. Ai dreptate să subliniezi această problemă foarte fierbinte. Securitatea Europei în următorii 20 de ani va depinde de modul în care Europa va trata această regiune a lumii, pentru că demografia este demografie. Nu o putem opri printr-un decret sau un tratat internațional. Știm cu toții că milioane de africani fără speranță au o singură soluție: să plece spre nord. Singura soluție care le-a mai rămas. Imigrarea, care este acum prioritatea tuturor dezbaterilor politice din Europa, nu este nimic în comparație cu ceea ce urmează. Și în acest mediu de state eșuate, de deșert imens, este evident că apare terenul de joc al terorismului, traficului etc. În acest caz, o abordare unită a Marocului și Algeriei este obligatorie. Este păcat că nu se întâmplă. Nu înseamnă că nu suntem pregătiţi pentru asta. Suntem. Majestatea Sa a invitat deja de zece ori Algeria la dialog pentru a redeschide dosarele, pentru a reconstrui, pentru că dacă Marocul și Algeria nu se implică împreună, nu au aceeași abordare, mă tem că unul dintre eșecurile majore ale Europei în ceea ce privește securitatea va fi incapacitatea de a gestiona o problemă uriașă, care este regiunea Sahel. Am ajuns la situația pe o care trăim acum, în cadrul acestei abordări geopolitice a Africii de Nord și a Magrebului. Cred că este timpul să punem capăt ipocriziei. Și Europa ar trebui să împingă principalii jucători să fie în liga dreaptă. După părerea mea, ne ascundem în neutralitate, care nu înseamnă nimic. Neutralitatea creează o ameninţare uriaşă pentru toată lumea. Și acum este timpul să spunem: basta! Și în acest caz, toți jucătorii vor avea o situație câștigătoare. Desigur, este adevărat, dacă te uiţi la ce s-a întâmplat în Algeria în ultimii trei ani, înţelegi poporul algerian. Fraţii mei sunt hotărâți să înceapă o nouă eră şi participă la asta. Trebuie să fim foarte inteligenți, să privim în perspectivă și să găsim soluțiile unei cooperări reciproce între toate țările din Magreb. Asta înseamnă că trebuie să abordăm Libia într-o manieră voluntară, trebuie să analizăm ceea ce se întâmplă în Tunisia și ar trebui să lărgesc aria și să merg dincolo, spre Egipt, spre această parte a lumii care este esențială pentru Marea Mediterană și, desigur, pentru Europa.
Europa, invitată la mediere
Cristina Cileacu: Ați menționat deja destul de o mulțime de probleme din Magreb. Avem Maroc-Algeria, Egipt-Etiopia, avem două Libii în aceeași țară, pentru că este vest versus est, fiecare este susținut de altcineva, ca să nu mai vorbim de Mali și restul Africii. Există vreo speranţă? Vreau să spun, acest tip de probleme ar trebui rezolvate de oamenii care trăiesc în acele țări. Comunitatea internaţională ar trebui să aibă doar umbrela pentru asta.
Hassan Abouyoub: Absolut, nicio soluție importată n-ar putea fi luată în considerare sau n-ar fi fezabilă. Istoria a arătat foarte clar că toate soluțiile importate, toate așa-numitele soluții coerente la nivel internațional au eșuat. În teren se reacționează diferit, astfel încât orice soluție care nu vine de jos în sus, în opinia mea, nu este o soluție fezabilă pe termen lung. Deci, evident, da. Dar ceea ce este necesar este de a ajuta aceste țări să-și elaboreze propriul destin.
Cristina Cileacu: Dle ambasador, dacă trebuie să tragem o concluzie la această discuţie, cum ar arăta viitorul Margrebului, pentru că situaţia de acum este mai mult sau mai puţin încurcată și nu se întrevede vreo o soluție în viitorul apropiat?
Hassan Abouyoub: Procesul de construcție al Magrebului, la care am participat personal, este împiedicat în principal de diferențele de simetrii în ceea ce privește guvernanța și modelele democratice. Una dintre soluţiile pentru Europa de a ajuta Magrebul să se ridice şi să joace un rol în problema Sahel este, poate, reconsiderarea unui fel de dialog, un dialog amplu care implică cele cinci țări mediteraneene din Europa, cele cinci membre ale Uniunii Magrebului și cele cinci state din Sahel și construim un nou sistem regional de cooperare, cu obiective comune, cu responsabilitate comună, cu un fel de control democratic al politicilor. Și acesta ar putea fi un nou mod de a face față acestei uriașe provocări. Şi este posibil.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
