Doi britanici și un marocan capturați de ruși în Ucraina au apărut într-un tribunal al rebelilor proruși din Donețk

Data actualizării: Data publicării:
Doi britanici și un marocan capturați de ruși în Ucraina la tribunalul din Donețk
Prizonierii sunt acuzați, printre altele, că ar fi activat ca mercenari în Ucraina și că ar fi fost instruiți pentru a comite acte teroriste. Foto: Profimedia Images

Doi cetățeni britanici și un marocan capturați de forțele rusești din Ucraina au apărut într-un tribunal din teritoriul ocupat de rebelii proruși din regiunea Donețk, informează BBC.

Aiden Aslin, Shaun Pinner și Saaudun Brahim sunt ținuți prizonieri în așa-numita Republică Populară Donețk (RPD). Ei sunt acuzați că ar fi activat ca mercenari în Ucraina, cu toate că familiile britanicilor spun că aceștia fac parte din armata ucraineană și că trăiesc în Ucraina din 2018.

Există temeri că tribunalul, care nu are recunoaștere internațională, ar putea să îi condamne la moarte. Cei trei prizonieri au fost văzuți cel mai recent într-o filmare din interiorul tribunalului din Donețk. Aslin și Pinner au spus doar că știu care sunt acuzațiile ce le-au fost aduse și că acceptă ca procedurile juridice să continue în absența martorilor.

soldați Ucraina prizonieri Donețk tribunal
Există temeri că tribunalul din Donețk, care nu are recunoaștere internațională, ar putea să îi condamne la moarte pe cei trei prizonieri. Foto: Profimedia Images

Amândoi păreau capabili să stea în picioare fără susținere și erau conștienți unde se află. Prizonierii au fost acuzați și de preluarea violentă a puterii și de faptul că au fost instruiți să comită acte teroriste.

Liderul RPD Denis Pușilin a spus că prizonierii vor fi condamnați de curtea supremă de justiție a regiunii separatiste, potrivit Interfax.

Familia lui Aslin a spus că „este un moment foarte delicat și emoțional pentru familia noastră și am vrea să vă mulțumim pentru că ne-ați sprijinit. Colaborăm în acest moment cu guvernul ucrainean și cu Ministerul de Externe pentru a încerca să îl aducem pe Aiden acasă.”

În același timp, peste 1.000 de soldați ucraineni care s-au predat în orașul port Mariupol au fost transferați în Rusia pentru investigații, potrivit unei surse din poliția rusă.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cher dezvăluie că Tina Turner i-a cerut ajutorul pentru a-l părăsi pe Ike Turner, soțul ei abuziv: "Avea o...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
ADEVERINȚA care asigură o creștere de pensie la Mica Recalculare. Ce venituri nepermanente contează?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”