Mărturisirea regimului de la Teheran privind doborârea avionului ucrainean a dus la mari proteste de stradă de-a lungul întregii ţări. Deşi protestele au început să scadă în intensitate începând de luni, unii observatori cred că acest val de proteste ar putea să însemne începutul sfârşitului pentru republica islamică, relatează CNN.
După mai multe zile în care au negat vehement doborârea avionului şi au simulat ignoranţa în ceea ce priveşte acest lucru, autorităţile iraniene au recunoscut, într-un final, sâmbătă că armata iraniană a doborât avionul, ucigând, astfel, cele 176 de persoane de la bord, mulţi dintre care erau cetăţeni iranieni.
Ministrul de Externe iranian, Javad Zarif a dat vina pe o „eroare umană produsă ca urmare a aventurismului americanilor”, sugerând că tot contextul tensionat şi confruntarea dintre Iran şi Statele Unite, ca urmarea asasinării de către americani a generalului Soleimani ar fi de vină pentru tragedie.
Tendinţa regimului de la Teheran de a arăta cu degetul înspre Washington sau înspre alţi actori externi „maliţioşi” pentru lucrurile petrecute în interioriul ţării nu mai convinge pe nimeni acum. Deşi administraţia Trump poate fi criticată pentru felul în care a alimentat tensiunile, nimeni nu îi poate imputa vreo vină pentru doborârea avionului.
Doborârea avionului de către armata iraniană arată ca fiind momentul „Cernobîl” al Iranului. Analogia face referire la felul în care dezastrul nuclear de la Cernobîl din Ucraina sovietică a arătat nivelul incompetenţei, minciunii generalizate şi degenerării la care ajunsese Uniunea Sovietică.
„Dintr-o perspectivă occidentală, ne aşteptăm oricând la un moment revoluţionar în Iran”, spune Sanam Vakil, cercetător la un think-tank de studii asupra Iranului din Londra.
Deşi există similitudini între felul în care autorităţile sovietice au reacţionat în urma tragediei de la Cernobîl şi felul în care au reacţionat autorităţile iraniene la doborârea avionului ucrainean – negarea faptelor în mod repetat, încercări de muşamalizare, dovezi irefutabile din partea guvernelor străine şi, într-un final, recunoaşterea ezitantă a vinei, paralelele se încheie aici, spune Vakil.
„Acesta ar putea fi momentul «Cernobîl» al Iranului, iar singurul care poate lua o decizie adevărat pentru schimbare este liderul suprem al Iranului, ayatollahul. Iar dacă ne bazăm pe ce ştim deja în privinţa felului în care acţionează, atunci Khamenei ar putea să aleagă să suprime violent protestele”.
În acest moment, însă, lucrurile par să fie ceva mai diferite decât în trecut: spre deosebire de alte episoade de proteste în Iran, şi conservatorii cei ce sprijină, deobicei, regimul teocratic au condamnat acţiunile guvernului.
Cea mai populară actriţă iraniană, Taraneh Alidoosti, a lansat, de asemenea, critici dure la adresa guvernului de la Teheran. Într-o postare pe Instagram, actriţa le-a spus celor 6 milioane de urmăritori pe care îi are pe reţeaua socială că iranienii „nu sunt cetăţeni, ci prizonieri”.
