Dmitro Kuleba ceartă Germania pentru că nu a trimis tancuri Leopard Ucrainei: „Berlinul ne oferă doar frici abstracte și scuze”

Data publicării:
Dmitro Kuleba
Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de externe. Foto: Profimedia Images

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a acuzat Germania, marți, că a ignorat solicitările sale pentru tancuri Leopard și vehicule de luptă Marder și a spus că guvernul de la Berlin a oferit doar „temeri abstracte și scuze” pentru faptul că nu a furnizat armatei ucrainene acest echipamente militare, relatează Reuters.

Comentariile lui Kuleba vin la puțin timp după ce președintele Zelenski a făcut un nou apel către Occident pentru trimiterea mai rapidă de sisteme de luptă, în condițiile în care Ucraina acționează pentru a consolida teritoriile recapturate de la invadatori în ultimele zile.

„Semnale dezamăgitoare din Germania, în condițiile în care Ucraina are nevoie de tancuri Leopard și de vehicule Marder acum – pentru a elibera oamenii și a-i salva de la genocid”, a scris Kuleba pe Twitter.

„Nu există un singur argument rațional pentru care aceste arme nu sunt furnizate, doar temeri abstracte și scuze. Îi este frică Berlinului de ceva de care Kievul nu se teme?”, a scris Kuleba pe un ton neobișnuit de contondent.

Germania a trimis Ucrainei, anterior, artilerie autopropulsată howitzer, însă Zelenski și Kuleba spun că ea nu este suficientă. Kuleba a mai criticat felul lent în care Germania trimite armament, sugerând că guvernul de la Berlin este reticent în a-l irita pe dictatorul rus, Vladimir Putin.

Și consilierul principal al lui Zelenski, Mihailo Podoliak, a luat un ton mai aspru la adresa Germaniei:

„Timp de șase luni, aliații s-au contrazis pe tema cui va vinde tancuri Ucrainei. Nu avem tancuri de șase luni pentru că nu există o «soluție politică». Rusia își continuă campania de teroare, oamenii mor, timpul este pierdut. Germania, așteptăm cuvântul tău”, a scris Podoliak pe Twitter.

În discuții anterioare cu Kuleba la Berlin, weekend-ul trecut, șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, a promis mai mult ajutor militar Ucrainei și nu a exclus posibilitatea livrării de tancuri occidentale. „Săptămânile și lunile viitoare vor fi cruciale pentru Ucraina”, a spus Baerbock.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri