Video Deșertul se extinde în sudul Spaniei. Întreg continentul european ar putea fi afectat în aprovizionarea cu citrice

Data actualizării: Data publicării:
barbat pe un camp cu vegetatie uscata
Fermierii din sudul Spaniei se plâng că seceta și lipsa apei le afectează culturile Foto: captură video Digi24

Spania este unul dintre cei mai mari producători de lămâi din Europa. Fermierii din statul iberic aprovizionează tot anul continentul cu fructe și legume. Dar agricultura intensivă și verile tot mai fierbinți afectează solul. Fermierii se tem că-și vor pierde mijloacele de trai și cer măsuri pentru a combate criza climatică. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

Deșertul se extinde în sudul Spaniei, acolo unde Miguel Ángel Gomez lucrează pentru o companie agricolă certificată ecologic. Este îngrijorat că tot mai multe terenuri nu mai pot fi folosite aici, în Andaluzia.

„Plouă tot mai puțin din cauza schimbărilor climatice. Iar atunci când plouă, toarnă cu găleata. Așa că trebuie să folosim eficient apa pentru a face agricultură în mod sustenabil”, spune fermierul Miguel Ángel Gomez.

Dar mulți fermieri nu și-au schimbat încă modul de a gândi și risipesc apa prețioasă. Mare parte din producția de salată ajunge la export, iar cantități mari de apă sunt pur și simplu irosite. Miguel Angel Gomez spune că acest lucru trebuie să se schimbe rapid.

„Nu poți să uzi pur și simplu câmpurile fără a optimiza folosirea apei. Mare parte se pierde aici”, arată fermierul.

Schimbările climatice își fac simțit efectul

Apa este un bun rar în multe părți ale Spaniei. În sudul țării sunt deja regiuni semiaride, iar schimbările climatice își fac simțit efectul.

La două sute de kilometri nord-est, lângă Murcia, lucrurile par să fie în regulă. Cel puțin deocamdată. Timp de secole, fermierii din zonă și-au udat din belșug plantațiile de lămâi folosind mici canale. La fel procedează și José Esquiva. Dar știe că lucrurile nu mai pot continua așa.

„Lipsa apei pune totul în pericol. Aveți grijă de lămâi tot timpul anului și vă puteți trezi în situația de a vă pierde recolta. Trebuie să te pui în pielea fermierilor”, spune fermierul José Esquiva.

Toate țările sunt de vină, cred fermierii spanioli

Dar cine este responsabil? Juan de Dios Hernández de la asociația regională a fermierilor crede că țările puternic industrializate precum Germania trebuie să facă ceva în privința asta. El spune că atât timp cât refuză să respecte Acordul Climatic de la Paris, toate țările sunt de vină pentru că Spania devine din ce în ce mai fierbinte și mai uscată.

„Cu toții trebuie să oprim asta, pentru că ne va afecta pe toți. Dacă producătorii de citrice din Spania sunt afectați de schimbările climatice, acest lucru va afecta și Germania. Dacă se vor pierde plantații întregi, prețurile vor crește”, spune Juan de Dios Hernandez, de la  Asociația Fermierilor din Murcia.

Dar cei mai mulți consumatori europeni se bazează pe bunuri ieftine. Sunt puțini cei pregătiți să plătească prețuri mai mari pentru metode agricole sustenabile.

Avocado, o cultură mai profitabilă

De aceea, unii fermieri apelează la culturi mai profitabile precum avocado. Aici, în Málaga, avocado înlocuiește rapid măslinii tradiționali, un lucru ce o întristează pe Almudena Martín. Vecinul ei și-a tăiat deja livada ca să planteze arbori de avocado, chiar dacă aceștia au nevoie de mult mai multă apă.

Plantațiile de avocado se răspândesc din ce în ce mai mult, au ajuns la o altitudine de peste cinci sute de metri. Dar în zonă e o lipsă mare de apă. Nu suntem la tropice, unde plouă în fiecare zi”, arată fermiera Almudena Martín.

Asociația fermierilor de avocado respinge aceste critici. Directorul ei, Enrique Colilles, susține chiar că plantațiile spaniole de de avocado au un impact mai mic asupra mediului decât cele din alte țări.

„Emisiile de dioxid de carbon sunt mult mai mici decât atunci când fructele de avocado sunt transportate din Mexic în Germania”, spune Enrique Colilles, director Asociația Fermierilor de Avocado.

Fermierii spanioli vor ca europenii să accepte prețuri mai mari

Problema este că în Spania piața determină aprovizionarea și, prin urmare, practicile agricole - nu climatul.

Dar fermierii trebuie să își adapteze urgent plantațiile la temperaturi extreme, spune Miguel Ángel Gómez. El măsoară umiditatea solului, experimentează noi forme de cultivare și lasă deliberat plantele să crească în jurul migdalilor săi.

Lăstărișul de sub migdali face solul mai fertil, previne eroziunea și permite absorbția mai bună a apei”, explică fermierul. 

Însă în multe locuri, e aproape prea târziu. El crede că Spania va putea face față situației doar printr-o cooperare la nivel mondial. Și doar atunci când clienții din Germania și din alte părți vor accepta prețuri mai mari, fermierii vor putea cultiva sustenabil.

„Toate țările Uniunii Europene, structurile administrative, consumatorii...toată lumea poate contribui la îmbunătățirea situației”, spune Miguel Ángel Gomez.

Numai că timpul se scurge. Dacă Europa nu implementează curând practici agricole mai durabile pentru a încetini schimbările climatice, avansul zonelor aride nu va mai putea fi oprit în Spania.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...