Circa 5.000 de angajați ai forțelor de ordine din Rusia au renunțat în iulie la locurile de muncă din cadrul Ministerului de Interne. "Deficitul de personal este foarte mare. L-aș numi chiar critic", a declarat ministrul de Interne, Vladimir Kolokoltsev, în cadrul unei întruniri ce a avut loc cu ușile închise, transmite The Moscow Times. Oficialul a instruit angajații ministerului să "facă tot posibilul pentru a minimiza riscurile" generate de lipsa de personal.
Ministerul de Interne are sub umbrela sa mai multe agenții responsabile cu securitatea internă și aplicarea legii, inclusiv poliția din Rusia, Direcția pentru afaceri de migrație, Direcția pentru controlul drogurilor și Centrul pentru combaterea extremismului - o structură recunoscută pentru reprimarea manifestațiilor activiștilor antiguvernamentali din întreaga țară.
Kolokoltsev a instruit angajații ministerului să "facă tot posibilul pentru a minimiza riscurile" generate de lipsa de personal.
"Înțeleg că, în condițiile unui deficit de personal, angajații se confruntă cu o povară colosală. Însă așa se întâmplă când se lucreză după deviza «calitate, nu cantitate»", a mai spus ministrul de Interne al Rusiei.
În primul trimestru al anului 2023, deficitul de personal din Rusia a atins cel mai ridicat nivel din 1998, la începutul măsurătorilor, potrivit unui sondaj realizat în aprilie de Banca Centrală.
Datele arată că cele mai acute lipsuri au fost observate în sectoarele manufacturier, industrial, minier și al transporturilor.
Însă sondajul nu a prezentat și cifrele din sectorul guvernamental, în ciuda faptului că mulți dintre funcționari au fost mobilizați pentru a lupta în Ucraina.
Editor : Andreea Smerea