Danemarca ia în calcul interzicerea vânzării țigărilor tinerilor născuți după 2010

Data publicării:
fumat
Foto: Gulliver/Getty Images

Danemarca și-a prezentat planurile prin care speră să țină generațiile viitoare departe de produsele din tutun și ia în calcul interzicerea vânzării țigărilor și alte produse cu nicotină persoanelor născute după 2010, informează The Guardian.

"Speranța noastră este că oamenii născuți după 2010 nu se vor apuca niciodată de fumat și nu vor folosi produse pe bază de nicotină", a declarat presei Magnus Heunicke, ministrul Sănătății din Danemarca.

"Dacă este nevoie, suntem pregătiți să interzicem vânzarea (acestor produse) acestei generații, crescând treptat limita de vârstă", a spus el. În prezent, danezii trebuie să aibă peste 18 ani pentru a cumpăra țigări sau țigări electronice.

Potrivit ministrului, aproximativ 31% dintre tinerii cu vârste între 15 și 29 de ani fumează. Fumatul este principala cauză a cancerului în țara nordică cu 5,8 milioane de locuitori și produce 13.600 de decese în fiecare an.

Un sondaj comandat de Societatea daneză împotriva cancerului a arătat că 64% dintre cei intervievați sunt în favoarea planului guvernului danez, iar procentul este de 67% în rândul cetățenilor între 18 și 34 de ani.

Noua Zeelandă a anunțat în decembrie un plan inovator de a interzice vânzarea produselor din tutun crescând treptat limita de vârstă începând cu 2027. Alte măsuri includ reducerea cantității de nicotină din produsele de tutun la niveluri foarte joase, reducerea numărului de magazine în care se pot vinde țigări și creșterea fondurilor pentru serviciile de ajutoare.

În Danemarca, guvernul social-democrat a anunțat că intenționează să se adreseze și consumului de alcool de către tineri, urmând să crescă vârsta legală necesară pentru cumpărarea produselor cu un conținut de alcool de mai puțin de 16,5% de la 16 la 18.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singura țară din lume denumită după o femeie. Povestea este una fascinantă
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Delia, revoltată după ce Călin Georgescu a spus că o femeie "nu poate face față" rolului de președinte: Mor...
Film Now
Penelope Cruz, elegantă și în costum de baie, într-o ședință foto pentru Vogue. „Cea mai frumoasă femeie”
Adevarul
Călin Georgescu, file din realitate. Doi profesori îi demontează mesajele despre Educație propagate pe...
Newsweek
Decizie radicală pentru pensiile militarilor și rezerviștilor. S-a stabilit când ar urma să crească
Digi FM
Vasile Bănescu, critică susținerea lui Călin Georgescu de către preoții Bisericii Ortodoxe: „Unde este...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Prietenii lui Brad Pitt spun că Angelina Jolie face jocuri de culise și îi întoarce pe copii împotriva...
UTV
Elena Viscu, fosta sotie a lui CRBL, face primele declaratii despre fiica lor, Alessia: „Citeste si ea...