Un cutremur puternic cu magnitudinea 7,1, urmat de replici, s-a produs marţi dimineaţa în Bali şi alte insule indoneziene, a anunţat Institutul seismologic american (USGS).
Cutremurul s-a produs la mare adâncime, la aproximativ 515 kilometri, în mare, la nord-est de Bali, la ora locală 03:55 (19:55 GMT luni), potrivit institutului, care a exclus riscul producerii unui tsunami.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Replicile au fost resimţite în Bali, precum şi pe insulele din apropiere Lombok şi Sumbawa. Două replici cu magnitudinea 5,4 şi 5,6 au fost înregistrate de USGS, scrie Agerpres.
Hotelurile au evacuat clienţii şi personalul a monitorizat plajele de teama unui posibil tsunami. Autorităţile nu au anunţat deocamdată pagube materiale.
Indonezia se confruntă frecvent cu activitate seismică şi vulcanică din cauza situării sale pe "Centura de foc" a Pacificului, unde plăcile tectonice intră în coliziune
Editor : G.M.