Cum și unde va fi condus pe ultimul drum Alain Delon. ”Vreau să fiu înmormântat printre câinii mei”, spunea actorul

Data actualizării: Data publicării:
Alain Delon și câțiva dintre câinii săi mult-iubiți. Foto: Profimedia Images
Alain Delon și câțiva dintre câinii săi mult-iubiți. Foto: Profimedia Images

Cum să-ți iei adio de la o legendă, iată o întrebare care cu siguranță se află pe buzele tuturor, în Franța, în aceste ore. Duminică, legenda cinematografiei franceze Alain Delon a murit la domiciliul său din Douchy, la vârsta de 88 de ani. De la omagii planificate până la detalii despre înmormântarea actorului, site-ul Gala.fr dezvăluie ce este prevăzut în următoarele zile pentru a onora memoria ”Ghepardului”.

Vestea tristă a fost anunțată de cei trei copii ai săi, Anthony, Anouchka și Alain-Fabien Delon, care i-au fost alături când și-a dat ultima suflare. Ce se va întâmpla în continuare? Potrivit informațiilor revistei Gala, funeraliile actorului vor avea loc în capela de la Douchy, paradisul său din regiunea Loiret, unde și-a petrecut ultimii ani. Spre deosebire de înmormântarea unei alte legende a Franței, cântărețul Johnny Hallyday, înmormântarea lui Delon va fi una privată, la care vor participa doar familia și prietenii apropiați, dă asigurări sursa citată.

Actorul și-a spus dorința în privința funeraliilor

Înmormântarea va include și o deplasare a cortegiului funerar de la locuința actorului la biserica din Douchy. După cum a relatat AFP pe X (fosta Twitter, n.r.), actorul, care plănuia de câțiva ani „să fie înmormântat nu departe de câinii săi” a făcut deja „demersurile administrative necesare”, a declarat Christophe Hurault, subprefectul din Loiret, indicând că „prefectura Loiret și-a dat acordul de principiu”. În conformitate cu ultimele sale dorințe, nu va fi organizat un omagiu național, ci „o ceremonie de omagiere a profesiei”, într-o biserică din Paris, care ar trebui să aibă loc la sfârșitul lunii septembrie, în prezența prietenilor din profesie.

De ce anunțul decesului făcut de către cei trei copii nu este nesemnificativ

Alain Delon a lăsat în urmă trei copii: Anthony, născut în 1964 din relația sa cu Nathalie Delon, Anouchka și Alain-Fabien, născuți în 1990 și 1994, din trecutul său amoros cu Rosalie van Breemen. Ei au fost cei care au anunțat decesul tatălui lor într-un comunicat transmis AFP. „A murit liniștit în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi și de familia sa”, au scris ei. „A plecat să i se alăture Mariei printre stelele atât de dragi inimii sale. Înainte de a încheia: „Familia sa vă roagă să îi respectați viața privată în această perioadă de doliu extrem de dureroasă””.

Acest anunț comun este departe de a fi nesemnificativ, deoarece cei trei copii ai actorului au fost recent în conflict din cauza problemelor legate de moștenire.

Potrivit jurnaliștilor de la BFM TV, declarația trimisă de cei trei copii dă impresia unei familii unite după multe diviziuni. „Nu ne-am fi gândit neapărat că ar fi reușit să se reunească”, a declarat Candice Mahout, jurnalist la serviciul cultural al canalului. „Este un semn frumos că au reușit, pentru că ultimele luni și ultimul an au fost teribile”, a continuat ea. „I-am văzut pe cei doi băieți confruntându-se cu Anouchka Delon pe probleme de moștenire. A fost destul de trist”.

O relație specială cu animalele, în special cu câinii

Alain Delon a avut întotdeauna o relație specială cu animalele, în special cu câinii. Ultimul său companion, Loubo, un ciobănesc belgian, a jucat un rol central în ultimii săi ani. Actorul mărturisea pentru Paris Match în 2018: „Este câinele meu la sfârșitul vieții, un ciobănesc belgian pe care îl iubesc ca pe un copil”.

Această afecțiune era atât de mare, încât chiar se gândea să plece împreună: „Dacă voi muri înaintea lui, îi voi cere veterinarului să plecăm împreună. Îl va eutanasia astfel încât să moară în brațele mele”, scrie programme-television.org.

Această pasiune pentru câini s-a reflectat și în filmografia sa, după cum subliniază Laurent Galinon, autorul cărții „Delon en clair-obscur”: „Ei joacă roluri secundare discrete, dar recurente, și dau un plus de umanitate personajelor solitare, taciturne”. Filme precum „L'insoumis”, „Monsieur Klein” și „Le Gang” stau mărturie pentru această prezență canină alături de actor.

Și mai surprinzător, Alain Delon și-a exprimat dorința de a fi înmormântat pe domeniul său din Douchy, în compania tuturor tovarășilor săi fideli cu patru picioare. El mărturisea în ianuarie 2018: „Astăzi, există treizeci și cinci de morminte. Când câinii sunt perechi, îi pun împreună. Toată viața mea este acolo, în acele morminte”, scrie și revista Voici

Loubo, alături până în ultima clipă. ”Oriunde este o persoană nefericită, Dumnezeu trimite un câine”

Câinele său, Loubo, i-a fost alături până în ultimul moment. Dovada este adusă chiar de fiica actorului, Anouchka, într-o postare pe Instagram.

„Oriunde există o persoană nefericită, Dumnezeu trimite un câine. Mulțumesc, Loubo, pentru că ai fost alături de stăpânul tău. Celor care se recunosc, le mulțumesc pentru sprijinul lor neclintit pentru construirea adevărului. Suntem mai mult decât emoționați”.

Un câine. Un câine bătrân care se uită la cameră. Un ciobănesc belgian, adoptat în 2014 de Alain Delon. În urmă cu trei zile, Anouchka Delon, fiica actorului, a ales să posteze pe contul său de Instagram o fotografie a lui Loubo, însoțită de aceste câteva cuvinte. Scopul a fost de a face cunoscut faptul că, în urma plângerii pe care ea și frații săi au depus-o la sfârșitul lunii iunie împotriva lui Hiromi Rollin (persoana care a avut grijă de Delon, dar care îi acaparase viața în ultima perioadă) pentru hărțuire morală și deturnare de corespondență, lucrurile au revenit la normal. Iar Loubo, care fusese plasat într-o canisă împotriva dorinței stăpânului său, se întorsese la Douchy.

Alain Delon a ținut primele pagini ale ziarelor în vara anului 2023 când cei trei copii ai săi au depus plângere împotriva lui Hiromi Rollin, prezentată câteodată drept partenera actorului, pe care au acuzat-o că profită de starea de vulnerabilitate a tatălui lor.

Cei trei copii ai actorului au fost implicați într-un război mediatic și juridic pe tema stării de sănătate a vedetei, care a fost diagnosticat cu limfom și suferise un AVC în 2019.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De la anunţul morţii lui Alain Delon, fanii actorului s-au adunat la Douchy pentru a-i aduce un ultim omagiu. Duminică, zeci de persoane au trecut pe la una dintre intrările domeniului, situat în mijlocul pădurii din Loiret, pentru a depune flori, lumânări sau pur şi simplu pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”