China a denunţat joi eforturile „complet zadarnice” ale NATO de a-i „păta” imaginea, după publicarea cu o zi în urmă de către Alianţa Nord-Atlantică a unui document care prezintă Beijingul drept o ameninţare la adresa intereselor sale, relatează agenția France Presse, citată de Agerpres.
Acestui pretins document privind conceptul strategic al NATO puţin îi pasă de realitate, prezentând faptele cu susul în jos. Se insistă pe defăimarea politicii externe chineze”, a reacţionat Zhao Lijian, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
„El persistă, în mod greşit, să prezinte China drept o provocare sistemică şi întinează politica externă chineză”, a declarat el într-o conferinţă de presă, exprimând „ferma opoziţie” a Beijingului.
NATO a apreciat miercuri că Beijingul reprezintă o „provocare” pentru „interesele” sale şi pentru „securitatea” ţărilor membre, în noua sa foaie de parcurs adoptată cu ocazia summitului de la Madrid. „Ambiţiile declarate ale Chinei şi politicile sale coercitive reprezintă o provocare pentru interesele noastre, pentru securitatea şi valorile noastre”, subliniază Alianţa Nord-Atlantică în acest document denumit „Noul Concept Strategic” şi care nu a mai fost revizuit din 2010.
NATO denunţă în special „parteneriatul strategic aprofundat” între Beijing şi Moscova şi „tentativele lor reciproce de a submina ordinea internaţională bazată pe reguli”.
„Este complet zadarnică și exagerată aşa-zisa ameninţare chineză”, a mai declarat Zhao Lijian. „China nu este deloc provocarea sistemică pe care şi-o imaginează NATO. Dimpotrivă, NATO este cea care constituie adevărata provocare sistemică pentru pacea şi stabilitatea mondiale”, a replicat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze.
Beijingul denunţă cu regularitate Alianţa Nord-Atlantică, pe care o consideră o grupare militară ostilă, în serviciul intereselor americane şi responsabilă de actualul război din Ucraina. „NATO pretinde că este o organizaţie regională şi de natură defensivă. De fapt, ea nu încetează să se extindă dincolo de aria sa regională şi de competenţele sale, de a declanşa războaie şi de a ucide civili nevinovaţi”, a mai punctat Zhao Lijian.
„Mâinile NATO sunt acoperite de sângele popoarelor lumii”, a adăugat oficialul chinez, referindu-se în special la intervenţia Alianţei Nord-Atlantice în Afganistan, în Libia sau la bombardarea ambasadei Chinei în Serbia în 1999.
Acest ultim eveniment, soldat la vremea respectivă cu moartea a trei jurnalişti chinezi, a afectat pentru mult timp imaginea NATO în ţara asiatică, notează AFP.
Ideile principale ale Noului Concept Strategic al NATO
Elaborat și adoptat în contextul agresiunii militare a Federației Ruse în Ucraina și a unei lumi imprevizibile, Conceptul Strategic reafirmă faptul că scopul principal al NATO este de a asigura apărare colectivă, pe baza unei abordări la 360 de grade. Acesta definește cele trei sarcini principale ale Alianței:
- descurajarea și apărarea;
- prevenirea și gestionarea crizelor;
- securitatea prin cooperare.
„Subliniem necesitatea de a ne consolida în mod semnificativ descurajarea și apărarea, întrucât reprezintă coloana vertebrală a angajamentului nostru în temeiul articolului 5 de a ne apăra reciproc”, au transmis liderii NATO.
„Operațiunile hibride și cibernetice malițioase ale Chinei, precum și retorica sa de confruntare și dezinformare vizează aliații și dăunează securității Alianței. China încearcă să controleze principalele sectoare tehnologice și industriale cheie, infrastructura critică și materialele strategice, precum și lanțurile de aprovizionare. Aceasta își folosește pârghiile economice pentru a crea dependențe strategice și pentru a-și spori influența. Se străduiește să submineze ordinea internațională bazată pe reguli, inclusiv în domeniile spațial, cibernetic și maritim. Aprofundarea parteneriatului strategic dintre Republica Populară Chineză și Federația Rusă și încercările lor de subminare a ordinii internaționale bazate pe norme, care se consolidează reciproc sunt contrare valorilor și intereselor noastre“, mai prevede documentul NATO, aprobat în contextul în care la summitul de la Madrid se află ca observatori invitați liderii democratici din Asia-Pacific, și anume Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelendă.
Este pentru prima dată când China este menționată în Conceptul Strategic al NATO, după ce provocările reprezentate de Beijing au fost abordate în premieră într-o declarație finală a unui summit aliat la Londra în 2019 și reconfirmată în comunicatul final al summitului de la Bruxelles din 2021. Mai mult, documentul subliniază îngrijorarea cu privire la aprofundarea parteneriatului strategic dintre China și Rusia.
Citește și: DOCUMENT. Ce prevede noul concept strategic al NATO: „Rusia este cea mai mare amenințare pentru securitatea aliaților”
Editor : Marco Badea