Este criză de măcelari în Marea Britanie

Data actualizării: Data publicării:
Porc
Foto: Getty Images

Sectorul creșterii porcilor din Regatul Unit riscă să intre în faliment, a avertizat, luni, asociația britanică de reprezentare a acestuia, în condițiile în care Brexit a dus la plecarea muncitorilor est-europeni și a produs un deficit de măcelari, relatează Reuters. În jur de 170.000 de porci nu pot fi sacrificați în Marea Britanie din cauza acestui deficit. 

Preşedintele asociaţiei reprezentative National Pig Association (NPA), Rob Mutimer, şi preşedinta sindicatului fermierilor britanici National Farmers Union (NFU), Minette Batters, au apreciat că măsurile privind acordarea de vize în regim de urgenţă, care erau destinate să limiteze impactul Brexitului şi al pandemiei de coronavirus, nu funcţionează.

„Situaţia este cumplită la fermele de porci, atât din punct de vedere al animalelor care aşteaptă să fie sacrificate cât şi financiar”, susţin cele două organizaţii într-o scrisoare comună trimisă ministrului britanic al Mediului, George Eustice, conform Reuters, citat de Agerpres.

În luna octombrie a anului trecut, Guvernul de la Londra a oferit vize de urgenţă pentru 800 de măcelari din străinătate, însă potrivit datelor NPA doar 105 de măcelari au venit sau urmează să vină în Marea Britanie pentru a lucra pe o perioadă de şase luni.

Cele două organizaţii au avertizat că fermele pierd banii de pe urma porcilor ajunşi la maturitate şi care ar fi gata pentru procesare dar sunt blocaţi la ferme adăugând că cel puţin 30.000 de scroafe de reproducţie au fost pierdute pe parcursul ultimelor şase luni, echivalentul a aproximativ 10% din efectivele de porcine din Marea Britanie.

„Vedem deja o scădere semnificativă a efectivelor de reproducţie şi suntem îngrijoraţi că, dacă nu se face nimic, am putea vedea un exod masiv din această industrie pe parcursul următoarelor 12 luni. După ce vom pierde această bază de producţie nu o vom mai putea recupera”, susţin semnatarii scrisorii.

Cele două organizaţii susţin că zeci de mii de porci sunt sacrificaţi chiar la ferme de către producători, care nu mai au însă spaţii libere, şi au făcut un apel către guvern să organizeze o întâlnire de urgenţă cu firmele din lanţul de aprovizionare pentru găsirea de soluţii.

Potrivit NPA şi NFU, în prima săptămână din acest an unii fermieri au declarat că doar jumătate dintre porcii contractaţi au fost preluaţi de procesatori. În aceste condiţii, costurile asociate cu efectivele suplimentare de porci, creşterea costului cu nutreţul animalelor şi scăderea preţurilor au făcut ca fermierii să piardă aproximativ 25 de lire sterline pentru fiecare porc timp de aproape un an.

De asemenea, cele două organizaţii au cerut Guvernului să îi încurajeze pe retaileri să deruleze campanii de marketing pentru a stimula vânzările de carne de porc provenită din Marea Britanie, astfel încât şi procesatorii să îşi intensifice activitatea.

Un purtător de cuvânt al Guvernului de la Londra a declarat că executivul se aşteaptă la progrese în următoarele luni în ceea ce priveşte reducerea efectivelor excedentare de porci de la ferme.

Industriile din Marea Britanie au avertizat în repetate că au probleme în a continua să funcţioneze după ce muncitorii europeni s-au întors acasă, lăsând goluri mari în ferme, uzine şi în întregul sector al transportului de marfă, ca urmare a Brexit.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...