Marea schemă grecească de fraudare a Uniunii Europene: Cum au câștigat escrocii milioane de euro din ajutorul UE pentru agricultori

Data publicării:
ilustrație steaguri UE, Grecia / tractoare la un protest al fermierilor în Grecia
Fondurile deturnate s-ar putea ridica la 45 de milioane de euro pe an, reprezentând una dintre cele mai mari fraude din agricultură din ultimii ani. Colaj foto: Profimedia Images

Parchetul European (EPPO) investighează zeci de cazuri în care cetățeni greci au primit fonduri UE destinate agricultorilor pentru pășuni pe care nu le dețineau sau închiriau sau pentru munci agricole pe care nu le-au făcut niciodată, privându-i în același timp pe adevărații fermieri de banii care li s-ar fi cuvenit, relatează Politico. Schema de fraudare a Uniunii Europene pare să fie un complot care implică și oficiali corupți din Grecia.

Investigația ia în calcul posibila implicare a unor autorități de stat din Grecia, în special persoane care lucrau pentru organizații responsabile pentru supravegherea distribuirii banilor – agenția de stat OPEKEPE, organizația de plăți din Grecia care gestionează schemele de ajutor ale politicii agricole comune și intră sub umbrela Ministerului Dezvoltării Rurale și Alimentației.

Cu toate că o parte din beneficiarii care au obținut fonduri în mod fraudulos au fost sau urmează în scurt timp să fie judecați, niciun oficial de la agenția de stat nu a fost pus sub acuzare. De fiecare dată când autoritățile din cadrul agenției au încercat să acționeze ca să desființeze schema, acele persoane erau înlăturate din funcție de ministrul agriculturii de la acea vreme.

Fondurile deturnate s-ar putea ridica la 45 de milioane de euro pe an, reprezentând una dintre cele mai mari fraude din agricultură din ultimii ani. Dezvăluirile au fost făcute înainte ca UE să înceapă discuțiile legate de noul buget pentru perioada 2028-2034.

Scandalul îi va încuraja și mai mult pe criticii politicii agricole comune (PAC), înspre care merge o treime din bugetul pe șapte ani de 1,3 trilioane de euro al UE.

Scenic,View,Of,Cretan,Landscape,At,Sunset.typical,For,The,Region
Pământuri din diverse regiuni din Grecia, dar și din afara țării, erau revendicate de proprietari falși care apoi primeau fonduri UE destinate fermierilor. Foto: Shutterstock

Una dintre primele persoane care și-au dat seama că ceva nu este în regulă a fost șefa Departamentului de Audit Intern al OPEKEPE, Paraskevi Tycheropoulou. Ca răspuns, superiorii ei i-au blocat accesul la propriul ei birou și la bazele de date ale organizației.

„Metodologia lui Tycheropoulou a dus la descoperirea unei rețele extinse care, prin declarații de proprietate false, a primit ilegal ajutor UE prin rezerva națională”, a spus avocatul ei, Antonis Vagianos.

OPEKEPE și-a schimbat președinții de șase ori în ultimii cinci ani. Cei care au încercat să rezolve aceste probleme au fost înlăturați din funcție repede.

Procurorii europeni au investigat schemele de fraudă legate de pășunile din Grecia încă din 2021 și continuă cercetările în aproximativ 70 de cazuri, potrivit mai multor oficiali. Într-unul dintre cazuri, acuzații au primit deja pedepse cu închisoarea. Alte două cazuri vor fi judecate pe 19 februarie.

OPEKEPE plătește anual 3 miliarde de euro către 900.000 de beneficiari, inclusiv fermieri, cooperative agricole și exportatori.

Solicitări pentru fonduri UE fără acte sau verificări

Schema frauduloasă a început în 2017, atunci când legislația UE a extins definiția terenurilor pentru pășunat ca să fie incluse nu doar pajiștile, dar și desișurile și pășunile împădurite. Ca atare, regiunile eligibile din Grecia aproape că s-au dublat și, totodată, s-au dublat și oportunitățile de a comite fraudă.

În curând, au început să apară cereri din partea unor persoane care susțineau că sunt proprietari sau arendași ale unor pășuni care se aflau în zone complet diferite de regiunile unde trăiau în Grecia.

Solicitanții de ajutoare financiare declarau că sunt proprietarii acestor pășuni fără să prezinte actele necesare pentru a demonstra că le dețin, precum contracte de vânzare-cumpărare. Conform directivei OPEKEPE, auditorii organizației nu erau obligați să verifice contractele sau titlurile de proprietate.

Așa s-a ajuns în situația în care unele terenuri erau declarate ca fiind proprietatea unui beneficiar, ca peste doar un an același teren să fie revendicat de un alt proprietar.

Niciun teren, însă, nu era revendicat de două ori în aceeași perioadă, ceea ce înseamnă că persoana sau persoanele care au orchestrat schema aveau acces la registrul organizației, potrivit mai multor oficiali implicați în investigație.

„Această schemă nu putea fi orchestrată fără a avea pe cineva în organizație care să îți spună ce bucăți de pământ sunt disponibile în țară și să se asigure că nu va fi nicio 'rezervare dublă' pe terenul așa-zișilor proprietari ai terenului”, a spus un fost oficial OPEKEPE pentru Politico.

Cele trei niveluri cuprinse în schema de fraudare a fondurilor UE

Schema funcționa pe trei niveluri: OPEKEPE le oferea consilierilor tehnici acces la informațiile legate de pășunile disponibile, oficialii implicați ignorau cererile suspecte sau se asigurau că cei suspectați de fraudă nu sunt investigați, iar managerii agenției care încercau să abordeze problema schemelor frauduloase erau înlăturați din funcții.

Cele mai multe solicitări false au fost făcute din Creta, regiune care a primit două treimi din toate subvențiile UE pentru agricultură care au mers către Grecia în 2020.

Greek farmers protest with tractors in Thessaloniki
Unii solicitanți au primit fonduri chiar și pentru terenuri pe care le-ar fi deținut în afara Greciei, inclusiv în Macedonia de Nord, care nici măcar nu se află în Uniunea Europeană. Foto: Profimedia Images

Persoane care locuiau în Creta pretindeau că dețin terenuri în diverse zone din Grecia, din nordul țării și până în peninsula Peloponez și alte insule grecești.

„Sunt atât de mulți fermieri din Creta care declară pământuri peste tot în Grecia și niciuna dintre cereri nu se întâmplă să cadă în aceeași zonă, nimeni nu declară aceeași bucată de pământ”, a spus un oficial al ministerului agriculturii.

Solicitanții au primit fonduri chiar și pentru terenuri pe care le-ar fi deținut în afara Greciei, inclusiv pentru un teren din țara vecină Macedonia de Nord, care nici măcar nu se află în Uniunea Europeană.

Șase președinți în cinci ani și șefa departamentului de audit, dată afară după ce a dezvăluit schema

Comisia Europeană a amendat Grecia în 2024 cu 283 de milioane de euro pentru gestionarea defectuoasă a plăților făcute de OPEKEPE din ajutorul financiar UE în 2020, 2021 și 2022.

Actualul ministru al agriculturii din Grecia, Konstantinos Tsiaras, a fost de acord să implementeze un plan de acțiune cu departamentul pentru agricultură al Comisiei Europene cu scopul de a „curăța” agenția OPEKEPE.

De atunci, însă, precedentul șef al OPEKEPE, Kyriakos Babasidis, a concediat-o pe șefa departamentului de audit, Tycheropoulou, după ce aceasta a dezvăluit schema, din motive de „incompetență”.

Lui Tycheropoulou, care a lucrat la OPEKEPE timp de 22 de ani, i-a fost blocat accesul la documentele agenției, iar ușa biroului ei a fost sigilată.

Ministrul Tsiaras l-a numit pe Nikolaos Salatas, un fost judecător, la șefia OPEKEPE la finalul lunii ianuarie, acesta devenind al șaselea președinte al agenției în doar cinci ani.

„Ce are de-a face un fost judecător cu problemele din agricultură?” a spus Nikos Androulakis, liderul partidului de opoziție Pasok, săptămâna trecută. „Sau ai apelat la un fost judecător pentru că criteriul numirii sale este legat de eliminarea probelor pe care autoritățile europene le investighează deja?”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri