Video&Foto Cratere adânci de cinci metri într-un oraș bombardat de ruși. Imagini virale din estul Ucrainei
Data actualizării: Data publicării:
Case distruse și cratere adânci de cinci metri – așa arată orașul Druzcovca, din estul Ucrainei, după bombardamentele intense ale rușilor.
Imaginile cu puternic impact emoțional au fost publicate de Poliția Națională a Ucrainei pe rețelele sociale.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Rusia își intensifică atacurile, pentru a câștiga controlul în estul Ucrainei, lupte grele având loc în regiunile Donbas, Donețk și Lugansk.
În Donețk, trupele ruse vizează nordul orașului-cheie Sloviansk. Și-au reluat ofensiva lângă Sviatohirsk, la aproximativ 20 km nord de Sloviansk, și au suferit pierderi, potrivit Statului Major al forțelor armate ale Ucrainei.
În Lugansk, rușii au încercat să atace două regiuni - Bilohorivka și Mykolaivka – care, dacă ar fi pierdute de ucraineni, ar pune orașul Severodonețk în pericolul de a fi încercuit. Armata ucraineană a ripostat în Severodonețk. Săptămâna trecută, Serghei Haidai, șeful administrației militare din regiunea Lugansk, a declarat că forțele ruse dețin aproximativ 80% din oraș. Acum susține că Ucraina a recâștigat controlul asupra jumătate din oraș. Pe de altă parte, el a afirmat că se așteaptă ca Rusia să își intensifice atacurile pentru a ocupa orașul în următoarele zile, folosind artileria grea.
În sud, luptele continuă. Forțele ruse au atacat regiunea Herson. Ucraina spune că Rusia a lovit regiunea cu rachete de croazieră.