Coreea de Nord a testat un nou tip de dronă explozivă. Kim Jong Un spune că este „necesar” să fie produse mai multe astfel de arme

Data actualizării: Data publicării:
coreea de nord a testat o nouă dronă explozivă
Dronă sinucigașă. Foto: Profimedia Images

Coreea de Nord a efectuat un test cu un nou tip de dronă explozivă, a relatat media de stat luni, relatează AFP, preluat de Agerpres. Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat testul acestei arme sâmbătă, observând cu un binoclu dronele care au provocat explozia mai multor ţinte, potrivit unor imagini difuzate de media de stat din Phenian. Acesta a declarat că este „necesar să se dezvolte şi să se producă mai multe drone sinucigaşe", pe lângă „drone de recunoaştere strategice şi drone de atac polivalente”, conform agenţiei de ştiri oficiale KCNA.

Dotate cu o încărcătură explozivă, „dronele sinucigaşe" lovesc direct unităţi duşmane, pe o rază de câţiva kilometri.

Aceste arme vor fi „utilizate (...) pentru a ataca toate ţintele duşmane la sol şi în mare", a indicat KCNA, precizând că toate dronele testate pe 24 august „au identificat corect şi au distrus" obiectivele fixate.

Liderul nord-coreean a afirmat, în plus, că ţara sa va face eforturi „să introducă tehnologie de inteligenţă artificială în dezvoltarea de drone".

Potrivit experţilor, dronele apărute în imaginile din media de stat de la Phenian seamănă cu dronele explozive Harop şi Hero-30 de fabricaţie israeliană şi Lancet-3 de fabricaţie rusă.

Phenianul probabil a achiziţionat aceste tehnologii din Rusia, care le-ar fi obţinut la rândul ei din Iran, potrivit acestor experţi.

„Drona sinucigaşă care reaminteşte de Harop poate zbura la o distanţă de peste 1.000 km", a spus Cho Sang-keun, profesor la Institutul superior de ştiinţă şi tehnologie din Coreea de Sud. Aceasta reprezintă o ameninţare importantă pentru Coreea de Sud şi instalaţiile sale critice, a adăugat el.

În 2022, Phenianul a trimis drone care au traversat frontiera intercoreeană, armata sud-coreeană nereuşind să le doboare din cauza faptului că erau de talie mică, potrivit acesteia.

În anul următor, Coreea de Sud a lansat un comandament militar comun care supervizează operaţiunile cu drone pentru a face faţă acestei ameninţări cu drone din partea Phenianului.

Coreea de Nord şi Moscova sunt aliaţi vechi, dar cele două puteri nucleare s-au apropiat şi mai mult după invazia rusă în Ucraina în februarie 2022.

Washingtonul şi Seulul au acuzat Phenianul că participă la efortul de război din Ucraina, furnizându-i Moscovei muniţii şi rachete.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce este un Pager, la ce folosește și cum funcționează: Sute de dispozitive folosite de membrii Hezbollah au...
Digi FM
Actrița Adriana Trandafir, declarații despre recalcularea pensiei: „Pot să mi-o mărească cât vor ei, viața...
Pro FM
Tocuri imposibile, un tricou pe post de rochie și dres plasă. Lady Gaga, la cină romantică în Malibu
Film Now
„Nu în viața asta!”. Kate Winslet a refuzat să-și acopere „colăceii”, după ce i s-a sugerat acest lucru pe...
Adevarul
Școală distrusă de viitura din Galați: "Trei miliarde de lei investiți s-au dus pe apa sâmbetei". Mobilizare...
Newsweek
10.000 lei amendă pentru proprietarii de apartamente care își supără vecinii. Ce nu au voie să facă?
Digi FM
Cât costă ținuta purtată de Simona Halep la turneul lui Ion Țiriac. Pantofii sportivei au atras toată atenția
Digi World
De ce doarme un japonez doar 30 de minute pe noapte. Face acest lucru de 12 ani încoace
Digi Animal World
Primul animal rezultat dintre un câine și o vulpe. Oamenii de știință au fost fascinați de trăsăturile...
Film Now
Jason Momoa, acuzat că a „maltratat” echipa de filmare a peliculei „A Minecraft Movie”: „M-a dezamăgit”
UTV
(VIDEO) Shakira a coborat imediat de pe scena unui club din Miami, dupa ce si-a dat seama ca un fan o filma...