Consumul de alcool, permis tinerilor din Germania, a devenit o problemă. Ar trebui să le fie interzis adolescenților să bea?

Data actualizării: Data publicării:
tineri cu pahare de bere
Foto: Shutterstock

În Germania, tinerii cu vârste între 14 și 16 ani au voie să bea bere și vin în prezența părinților. Dar ministrul german al sănătății Karl Lauterbach vrea să modifice Legea privind protecția tinerilor, pentru a interzice acest lucru, relatează Deutsche Welle.

Berea și vinul fac parte din identitatea culturală a Germaniei, dar 1,6 milioane de oameni care trăiesc în această țară sunt oficial dependenți de alcool. Printre ei s-a numărat și influencerița Toyah Diebel, care a considerat că trebuie să se schimbe, așa că a făcut acest lucru. În noiembrie 2018, ea a renunțat la alcool și a trimis un mesaj celor peste 90.000 de urmăritori ai săi: „Alcoolul nu este mișto!”.

„Alcoolul este un drog. Poate că este legal, dar asta nu îl face mai puțin periculos”, a spus ea pentru DW. „Sunt deranjată de felul în care societatea noastră se ocupă de asta. Germanii cresc cu alcool, aproape că aș spune că este în ADN-ul nostru. Este considerat a fi un lucru bun în a bea alcool chiar și de la o vârstă foarte fragedă, deoarece este banalizat și a fost normalizat”.

Legislația germană este foarte liberală

În Germania, tinerii de 18 ani pot cumpăra orice fel de alcool și îl pot bea în spațiile publice. În plus, tinerii de 16 și 17 ani pot cumpăra și bea bere și vin. Chiar și la vârsta de 14 ani, tinerilor li se permite să bea bere în prezența părinților lor - așa-numitul „consum însoțit”. Această legislație a fost mult timp problematică pentru ministrul german al sănătății Karl Lauterbach, care dorește să modifice Legea privind protecția tinerilor, și să desființeze „consumul însoțit”.

Dar Diebel crede că acest mod de a consuma alcool nu este cea mai mare problemă a Germaniei. Ea crede că politicienii ar trebui să se concentreze asupra celor care beau la o vârstă fragedă, fără să fie însoțiți de părinții lor. Deși statisticile arată că copiii și tinerii din Germania consumă din ce în ce mai puțin alcool, numărul lor este încă îngrijorător: în fiecare an, aproape 2.000 de persoane sub 15 ani ajung în camerele de urgență ale spitalelor din cauza intoxicației cu alcool.

„Cum fac ei să pună mâna pe alcool atât de ușor?” se întreabă ea. Diebel știe că tinerii vor să experimenteze și să dobândească experiențe noi, în special cu substanțe interzise. Asta face parte din drumul lor către maturitate. Dar ea crede că oamenii trebuie să vadă alcoolul mai degrabă ca pe un drog, decât ca pe un stimulent.

„Trebuie să vorbim mai mult despre riscuri, așa cum am făcut cu tutunul. Și asta a schimbat lucrurile. De ce să nu facem același lucru cu alcoolul?" întreabă Diebel.

Burkhard Blienert a pus aceeași întrebare. Politicianul din Partidul Social Democrat (SPD), de centru-stânga, este comisarul guvernului federal pentru dependențe și probleme legate de droguri din ianuarie 2022, și a cerut de multă vreme eliminarea „consumului însoțit”. Se bucură că Lauterbach este de acord, și că unele state vor să-i urmeze exemplul.

„Nu contează dacă este vorba de alcool, canabis sau țigări – din punct de vedere al sănătății, niciunul dintre ele nu ar trebui să fie în mâinile copiilor și tinerilor”, a spus Blienert pentru DW. „Suntem mai informați astăzi decât eram acum treizeci sau patruzeci de ani: alcoolul este extrem de dăunător sănătății – în special pentru tineri”.

El crede că conceptul de „consum însoțit” este depășit: „Chiar dacă părinții stau lângă tineri care beau bere și vin, tot nu este sănătos pentru ei. În toată Europa de Vest, Germania este singura țară care „are o astfel de lege”.

Partidul de centru-dreapta Uniunea Creștin Democrată (CDU) se opune oricărei schimbări, susținând că „consumul însoțit” îi ajută pe tineri să învețe cum să folosească alcoolul în mod responsabil, într-un mediu familial.

Un adolescent din nouă declară că are probleme cu alcoolul

Rainer Thomasius, directorul medical al Centrului pentru Probleme de Dependență la Copii și Adolescenți de la Spitalul Universitar Hamburg-Eppendorf, este, de asemenea, surprins de atitudinea laxă a Germaniei față de consumul de alcool în rândul tinerilor.

Sondajul său efectuat pe 4.000 de persoane cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani a constatat că unul din nouă copii are „probleme cu consumul” de alcool, ceea ce sugerează că sănătatea lor suferă deja.

„În Germania, avem o problemă deosebit de mare cu consumul de alcool în rândul tinerilor. Iar intoxicația cu alcool este o consecință majoră a acesteia - duce adesea la spitalizare", a spus Thomasius pentru DW.

Alcoolul duce la comportament violent, anxietate și depresie

Thomasius subliniază și alte efecte: tinerii băutori devin mai impulsivi și mai dezinhibați și, de asemenea, mai anxioși și depresivi. Băieții provoacă accidente și manifestă un comportament violent mai des, în timp ce fetele sunt de multe ori victimele unor acte sexuale nedorite. Cel mai important, potrivit lui Thomasius, dezvoltarea neuronală este perturbată, ceea ce duce la o scădere a capacității de învățare și a inteligenței.

„Se știe de mulți ani – și este bine documentat – că consumul timpuriu de alcool în timpul pubertății este un factor de risc major pentru consumul regulat de alcool ca adult, și pentru dezvoltarea dependenței față de alcool. Cei care încep să bea alcool devreme au o probabilitate crescută de a deveni dependenți de alcool mai târziu în viață”.

Lobby-ul puternic al industriei alcoolului pune presiune pe politicieni

Dacă medicul Thomasius ar fi ascultat de politicieni, s-ar interzice consumul de bere și băuturi pe bază de vin pentru oricine sub 18 ani. El spune că cel puțin ar trebui interzis pentru cei sub 16 ani. Dar declară că este o luptă dificilă, iar prevenirea consumului fost neglijată mult timp în Germania.

„Am «dormit la volan» zeci de ani în ceea ce privește prevenirea consumului de alcool în Germania”, a spus Thomasius. „Cel mai mare adversar al prevenției este industria băuturilor alcoolice, care este foarte puternică. Are un lobby foarte puternic de mulți ani, care ajunge la formațiunile politice”.

„Aș crește semnificativ taxele pe alcool - pe băuturi spirtoase, bere și băuturi pe bază de vin. Pentru că știm că impozitarea este o măsură preventivă eficientă”, sugerează Thomasius.

Interzicerea reclamei la alcool, greu de aplicat

Toyah Diebel ar face un pas mai departe, amintind un punct din acordul de coaliție guvernamentală semnat de SPD, Verzi și Partidul Liber Democrat (FDP) neoliberal în 2021: „Vom înăspri reglementările pentru marketing în ceea ce privește producătorii de alcool, țigări și canabis”.

Nu prea multe au fost implementate, subliniază Diebel. Ea vede dezbaterea despre „consumul însoțit” ca pe o falsă temă, menită să obțină „aplauze ieftine”.

Acestea sunt acțiunile pe care influencerița le-ar întreprinde: „Interzicerea publicității pentru alcool ar fi primul pas. Și este absurd că alcoolul este atât de ieftin. La noi, sticlele de bere sunt puse la casa supermarketului, la nivelul ochilor copiilor. Alcoolul este disponibil peste tot, nu există reglementări. Cota de impozitare este un paradis pentru producători. Ministrul Lauterbach ar face bine să se concentreze la aceste lucruri, nu la copiii de 14-16 ani care beau alături de părinții lor”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O navetă spațială îndepărtată confirmă că Pământul este locuibil și...
Digi FM
Cum au reacționat doi turiști cehi care s-au întors în România după 7 ani: „Țara încă are farmecul ei”
Pro FM
VIDEO Shakira, dezgustată când a văzut că era filmată sub rochie, în timp ce dansa în club. Dezamăgită, a...
Film Now
Nu i-a mai văzut de 16 ani, dar îi sunt aproape. Copiii adoptați de Nicole Kidman, gest emoționant după ce...
Adevarul
Ca după război. Calea ferată ce leagă Galați de Bârlad, distrusă de inundații. „Linia a dispărut complet de...
Newsweek
EXCLUSIV Recalcularea pensiilor, schimbată. Pensie crescută pentru pensionarii cu grupe de muncă
Digi FM
Un vlogger român, uimit de ce a găsit într-un supermarket din Ucraina, aproape de granița cu Rusia: „Este...
Digi World
Cum reușește o pensionară în vârstă de 100 de ani să arate cu 30 de ani mai tânără: „Mă asigur că folosesc...
Digi Animal World
Momentul când un tigru atacă un porc mistreț în India, surprins de un fotograf. Imaginile sunt greu de urmărit
Film Now
Reacția lui Tom Hardy, după ce Charlize Theron a mărturisit că s-a simțit amenințată de prezența lui la...
UTV
Premiile Emmy 2024. Cele mai spectaculoase tinute de pe covorul rosu